x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media X Factor, din nou lider de audiență pe toate categoriile de public. Robert Botezan le-a făcut pe Loredana și Delia să se lupte până la ultimul vot

X Factor, din nou lider de audiență pe toate categoriile de public. Robert Botezan le-a făcut pe Loredana și Delia să se lupte până la ultimul vot

03 Oct 2020   •   14:07
X Factor, din nou lider de audiență pe toate categoriile de public. Robert Botezan le-a făcut pe Loredana și Delia să se lupte până la ultimul vot

Vineri seara, X Factor a câştigat lupta pe toate categoriile de public. Cea de-a patra ediţie a show-ului difuzat de Antena 1, difuzată aseară în intervalul 20:30 – 23:04 s-a impus ca lider de piaţă atât la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, cât şi în rândul publicului din mediul urban, dar şi la nivelul întregului public din România. Serialul eXtra Factor, în care actriţa Ilona Brezoianu îi invită pe telespectatori în culisele emisiunii X Factor, difuzat aseară în intervalul 23:04 -23:15, s-a impus şi el ca lider de piaţă, la nivelul tuturor categoriilor de public.

Conform Kantar Media, X Factor a fost lider de piață în rândul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani cu o medie de 6.4 puncte de rating și o cotă de piață de 21%, în timp ce al doilea clasat, ProTv, a obținut 6.1 puncte de rating și 20.1% cotă de piață. Show-ul de la Antena 1 s-a clasat pe primul loc și în rândul publicului din mediul urban cu o medie de 6.7 puncte de rating si 16.8 procente cotă de piață, în timp ce al doilea clasat, ProTV, a obținut 5.4 puncte de rating și 13.6 procente cotă de piață, la egalitate cu al treilea clasat, Kanal D.  X Factor a fost pe primul loc și în rândul telespectatorilor la nivelul întregului public din România cu o medie de 7 puncte de rating și o cotă de piață de 16.5 de procente, în timp ce ProTV, clasat pe locul al doilea, a obținut 5.9 puncte de rating și 16.5 cotă de piaţă. În minutul de aur al emisiunii, 20:51, aproape 1.6 milioane de telespectatori la nivelul întregului public din România urmăreau producţia Antena 1.   

Serialul eXTra Factor s-a impus şi el ca lider de piaţă, la nivelul tuturor categoriilor de public. În rândul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, eXtra Factor a fost prima opţiune a telespectatorilor, cu 6.1 puncte de rating şi 23.4% cota de piaţă, în vreme ce Pro TV a ocupat poziţia secundă cu 4.2 puncte de rating şi 16% cota de piaţă. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului din mediul urban, unde producţia Antena 1 a înregistrat o medie de 5.8 puncte de rating şi 18.6% cota de piaţă, în vreme ce Pro TV a înregistrat doar 3.3 puncte de rating şi 10.7% cota de piaţă. eXtra Factor a fost pe primul loc și în rândul telespectatorilor la nivelul întregului public din România cu o medie de 5.7 puncte de rating și o cotă de piață de 18.4 de procente, în timp ce ProTV, clasat pe locul al doilea, a obținut doar 3.8 puncte de rating și 12.3 cotă de piaţă.

Delia, Loredana și Ștefan Bănică și-au adăugat câte un nume nou, seara trecută, la Antena 1, în grupele din acest an, din Bootcamp-ul X Factor. Alina Dincă a trecut de cealaltă parte a baricadei după ce în ultimii ani a pregătit ea însăși concurenți pentru concursuri! Alina a avut curajul să apară pe scena X Factor pentru a fi jurizată, iar rezultatul a fost spectaculos! Cu patru de Da, Alina merge direct în Bootcamp, ca ”elevă” în grupa Deliei.

Ștefan Bănică nu a putut să nu o trimită direct în Bootcamp pe Ana Maria Paula Pantea. Născută și crescută în Portugalia, Ana a învățat limba română de la bunica sa, iar acum s-a întors la rădăcini hotărâtă să câștige X Factor!

La doar o lună înainte de a împlini 24 de ani, Robert Botezan ar fi putut alege dacă va merge în grupa Deliei sau cea a Loredanei. Și chiar dacă ar fi înclinat către Delia, Botezan a iscat o adevărată luptă între cele două jurate. Loredana a profitat de regulament și s-a asigurat că Robert Botezan primește toate cele patru voturi care l-au trimis direct în Bootcamp, în grupa sa de băieți. ”Mă lupt pentru un băiat talentat cum e Robert!”, a spus Loredana.

O noutate a celui de-al nouălea sezon X Factor, difuzat în fiecare vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, pe care atât concurenții, cât și jurații au aflat-o încă din primul episod a fost împărțirea grupelor! Astfel, dacă până acum jurații aflau abia la finalul audițiilor ce grupă le va fi repartizată, anul acesta, Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei au fost anunțați încă de la început mentorul cărei grupe vor fi, ceea ce îi va face să ia decizii mult mai strategice.

Așadar, în sezonul 9 X Factor, Loredana va fi mentorul grupei de băieți sub 24 de ani, Florin Ristei a primit Grupurile, Ștefan Bănică va căuta factorul X în rândul fetelor de sub 24 de ani, în timp ce Delia crede că are categoria câștigătoare: Mixt este grupul pentru concurenți de peste 24 de ani, iar până acum jurata X Factor a câștigat în ambele cazuri când a mai fost mentorul lor – în 2013, alături de Florin Ristei, iar în 2018 împreună cu Bella Santiago. 

Sursa:Kantar Media

 

Copyright:ARMADATA S.R.L.

 

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National

Perioada 2 octombrie 2020

 
×