Rapperul 21 Savage susţine că a "acceptat" ideea că ar putea fi deportat în Marea Britanie, după arestarea sa de către oficialii de la US Immigration and Customs Enforcement (ICE) la începutul acestei luni, informează BBC.
Savage a fost arestat pe 3 februarie în Atlanta, într-un moment în care cariera sa se afla în plină ascensiune - albumul său "I Am > I Was", lansat în luna decembrie a anului trecut, ajungând pe primul loc în topul Billboard 200 la începutul lunii ianuarie - pe motiv că, fiind originar din Marea Britanie, nu mai are viză valabilă pentru Statele Unite.
În primul sau interviu de la arestare, artistul, pe numele real Shayaa Bin Abraham-Joseph, a spus că "în ochii săi, el este din Atlanta".
Rapperul a declarat la emisiunea "Good Morning America" de pe ABC că, în pofida preocupărilor legate de deportare, el "a învăţat să îmbrăţişeze momentele în care îi este rău, deoarece acestea îl formează şi îl duc la un nou nivel în viaţă".
"Chiar dacă stau într-o celulă închis 23 de ore, în mintea mea, ştiu ce va veni după aceea. Nu sunt mulţumit, dar accept ce se întâmplă", a explicat artistul, care a obţinut marţi eliberarea pe cauţiune.
În urma arestării sale, ICE a afirmat că 21 Savage s-a aflat în SUA din 2005 şi că viza sa de şedere a expirat în anul următor.
Rapperul (26 de ani), tată a trei copii născuţi pe teritoriul american, susţine însă că ICE a încurcat datele.
"Aveam şapte ani atunci când am venit prima dată aici. Am plecat în 2005 deoarece a murit unchiul meu. Aşa că ne-am întors (în Marea Britanie) pentru a merge la înmormântarea lui, apoi am revenit în SUA ", a adăugat el.
Întrebat de GMA dacă ştia că viza lui a expirat, 21 Savage a răspuns: "Nici măcar nu ştiam ce era o viză".
"Ştiam ca nu m-am născut aici, dar nu ştiam ce însemna asta până când nu am devenit adult (...) Nu am ascuns, dar nu am vrut să fiu deportat", a mărturisit el.
Arestarea sa a survenit la câteva zile după lansarea videoclipului piesei sale "A Lot", care include versuri critice la adresa politicii SUA privind imigraţia în timpul administraţiei lui Donald Trump.
Avocaţii săi sunt de părere că arestarea sa este legată de aceste versuri, însă rapperul susţine că nu poate spune dacă acest lucru e adevărat sau nu.