x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Timp liber Monden “A la ronda ronda”, cu Analia

“A la ronda ronda”, cu Analia

de Catalina Iancu Publicat la 24 Feb 2008 00:00 Modificat la 24 Feb 2008 00:00
“A la ronda ronda”, cu Analia

Analia Selis (foto) şi-a lansat recent un nou videoclip. Este vorba despre piesa “A la ronda ronda”. Filmările au avut loc la sfârşitul anului trecut şi s-au derulat în noaptea de dinainte de Crăciun. Scenariul cuprinde povestea a două personaje care au vieţi paralele.

Videoclipul săptămånii


Analia Selis (foto) şi-a lansat recent un nou videoclip. Este vorba despre piesa “A la ronda ronda”. Filmările au avut loc la sfârşitul anului trecut şi s-au derulat în noaptea de dinainte de Crăciun. Scenariul cuprinde povestea a două personaje care au vieţi paralele. Însă, deoarece au fost împreună odată, nu reuşesc să se desprindă de trecut. Clipul însă a fost filmat cu o cameră care se roteşte, iar aceasta a surprins, pe rând, aspecte din viaţa celor doi eroi principali. Videoclipul cântăreţei din Argentina a fost regizat de Dragoş Buliga şi Iulian Moga. Grupul cu care evoluează Analia Selis este format din cubanezul Gilberto Ortega – percuţie, Costin Bodea – clape, Ionuţ Şerban – chitară bas şi Tudor Parghel – tobe.

×
Subiecte în articol: antimonden