x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Adela Diaconu: ”Sportul educă, disciplinază şi ordonează”

Adela Diaconu: ”Sportul educă, disciplinază şi ordonează”

18 Apr 2018   •   09:31
Adela Diaconu: ”Sportul educă, disciplinază şi ordonează”
Sursa foto: PAUL BUCIUTA/PAUL BUCIUTA/ Marea Dragoste

O personalitate iubită a Brașovului, realizatoarea emisiunii BV-01- ADE by Adela Diaconu, este, în luna aprilie, vedeta de copertă a revistei Marea Dragoste/revistatango.ro. Într-un interviu realizat de redactora-șefă a publicației, Alice Năstase Buciuta, Adela Diaconu a vorbit, cu mare sinceritate și autenticitate, despre lucrurile care, în viziunea ei, contează cu adevărat într-o viață trăită cu responsabilitate, și despre pașii importanți care au adus-o până la înțelesurile de azi: sportul de performanță, studiile politice, împlinirea prin artă și experiența jurnalistică. 
Iată câteva citate dintr-un interviu amplu acordat de Adela Diaconu, acompaniat de fotografii realizate de Paul Buciuta.
- “O piramidă construită pe non-valori, pile și relații în orice domeniu se va dărâma dacă nu are o bază reală și ne vom prăbuși cu toții!
- ”Familia este baza pentru început. Cei șapte ani de acasã, bunul simţ şi educația nu se cumpãrã cu toți banii din lume.
- ”Sã ai conştiinţa curatã. Indiferent de cum se poartã ceilalți, când faci un bine sã fie din suflet şi sã nu aștepți niciodatã nimic în schimb. Altfel nu îşi mai are rostul”.

- ”Sã câştigi sau sã pierzi pe mâna ta nu a altora.”
- ”Sã îți pãstrezi sufletul de copil într-o lume şi viață nu tocmai cã în poveştile copilãriei noastre.
- ”Trãim într-o lume tot mai rea și nu înteleg de ce, pentru cã nu te duci cu nimic dupã tine, rãmân doar lucrurile frumoase pe care le-ai fãcut. De când cu retelele de socializare existã o competitie imaginarã, o invidie și o rãutate pe care nu o regãseam acum ceva ani. Poate de aici și problemele cuplurilor, vor mai mult, vor sã aibã ca X sau ca Y, capra vecinului e mai importantã decât sã îți vezi de treburile tale, îsi vând și trãdeazã aproapele pe nimic. Nu mai existã principii, cuvânt, mândrie...”
”Sportul te formează şi educă pentru viatã, sã devii mai puternic şi ambițios. I-aş sfătui acum pe părinți, chiar dacã copiii lor nu vor face performanţă în vreun sport, să îi susțină în a practica pentru cã sportul educã, disciplinazã şi ordoneazã.”
- ”O copilãrie petrecutã doar în fața calculatorului nu are cum sã te formeze pentru viata de adult, sã îţi dezvolte calitățile, şi sã te facã sã trăieşti, să simți cu adevãrat ce înseamnã un succes, o înfrângere, fericirea când clădești ceva cu multã muncã şi reuşeşti”.
- ”Brașovul a fost și este frumos în orice anotimp, vă invit să îl descoperiți, este un oraș mirific!
- ”Eu sunt adepta faptelor şi nu a vorbelor. Degeaba ești bun orator şi ţii discursuri ca la carte dacã, concret, nu ai fãcut nimic real. Şi tot de aceea m-am şi retras, momentan, din politicã, dacã nu pot face ceva concret şi nu am sprijin pentru a realiza obiective reale pentru oameni”.
- ”Din generaţia mea au fost atâţia tineri capabili şi pregătiţi pe domeniul lor de activitate care, din pãcate, din cauza sistemului de valori dãrâmat nu şi-au gãsit locul şi au trebuit sã plece în altã țara care i-a apreciat la adevãratã lor valoare…”
- Nu e normal sã fii nevoit sã pleci din țara ta pentru bunuri materiale atâta timp cât ești capabil şi muncești, nu e normal sã ajungi sã stai departe de familie, prieteni, de mediul în care te-ai nãscut.” 

×
Subiecte în articol: Adela Diaconu