x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Adelina Pestrițu, dezvăluiri despre sarcină: ”Sper să mă ajute și organismul, nu pot controla chiar totul”

Adelina Pestrițu, dezvăluiri despre sarcină: ”Sper să mă ajute și organismul, nu pot controla chiar totul”

03 Apr 2018   •   15:08
Adelina Pestrițu, dezvăluiri despre sarcină:  ”Sper să mă ajute și organismul, nu pot controla chiar totul”

Adelina Pestrițu a vorbit, astăzi, în cadrul emisiunii ”Prietenii de la 11” de la Antena 1 despre noile provocări din viața ei, apărute din momentul în care a aflat că va deveni mămică.

Frumoasa brunetă susține că nu și-a schimbat foarte mult stilul de viață, dar este foarte atentă la tot ce ar putea influența dezvoltarea copilului pe care îl poartă în pântece.

”Mănânc multe fructe, aș mânca întruna căpșune. Deocamdată am luat doar  5 kilograme, cred că stau bine. Asta deși am înțeles că abia spre finalul sarcinii se pun kilogramele multe. Fac în continuare sport, cu mare grijă și exerciții dedicate graviduțelor, care să nu pună copilul în pericol.  Îmi este frică de naștere, medicul meu va decide în ultima lună de sarcină dacă va fi naștere naturală sau cezariană. Primesc o grămadă de sfaturi, unele mă ajută, altele mă bagă și mai tare în sperieți.(...) Îmi doresc foarte mult să o alăptez. Sper să mă ajute și organismul, nu pot controla chiar totul”, a declarat Adelina Pestrițu în cadrul emisiunii ”Prietenii de la 11”, de la Antena 1.

Florin Ristei a ținut să precizeze că nu doar sportul este benefic pentru copilul din pântece, ci și muzica.

”Da, ai dreptate, deja ascultă foarte multă muzică. Cred că se va naște direct cântând la cât de multă muzică ascultă”, a glumit Adelina, care spune că are planuri mari în viitorul apropiat, astfel că, după ce va deveni mămică, și își va creștina fetița, va îmbrăca și rochia de mireasă.

”O să fiu și mireasă. Intenționăm să facem nunta după botez, dar nu am stabilit data. Prin noiembrie am vrea să facem botezul. Le luăm seprat pentru că vrem să dăm importanța cuvenită ambelor evenimente”, a dezvăluit Adelina, marți, la ”Prietenii de la 11”.

Și ediția de luni  a emisiunii ”Prietenii de la 11” de la Antena1, în care invitat special a fost Dorian Popa,  i-a ținut pe telespectatori cu sufletul la gură, impunându-se ca lider de audiență la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani.

Astfel, în intervalul 11.15- 13.00, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, emisiunea ”Prietenii de la 11” s-a clasat pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor cu o audiență medie de 2,4  puncte de rating și  18,5 cotă de piață. Poziția secundă a fost ocupată de Kanal D, cu 1,4 puncte de rating și 10,8 cotă de piață, urmată de ProTv cu 1,4 puncte de rating și 10,7 cotă de piață.

În minutul de aur 12.59, peste 300.000 de telespectatori la nivel național urmăreau producția Antena 1.

Sursa:Kantar Media

 

Copyright:ARMADATA S.R.L.

 

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban si National

Perioada 2 aprilie 2018

 

 

×
Subiecte în articol: adelina pestritu