Andrei Andrei va reuși din nou să pună la cale întâlniri spectaculoase, la finalul cărora mai toate tinerele rămase în competiția „Burlacul” vor declara că se simt din ce în ce mai îndrăgostite de el. O vizită într-o cramă renumită, urmată de o degustare a celebrului vin de Porto, o plimbare în viteză la bordul unei bărci și o cină romantică, pe o plajă pustie vor fi cele trei momente în care Andrei va arăta din nou mâine seară că este un cuceritor înnăscut.
Nu totul va fi însă lapte și miere, pentru că relațiile dintre Ayda și Roxana devin tensionate de-a dreptul. La rândul ei, Alice nu mai reușește să își controleze antipatia față de Ayda și îi face bagajele, pentru a o forța să se mute în alt apartament. E ușor de înțeles, așadar, de ce cuvintele usturătoare vor invada încăperea, mai ales că finala emisiunii se apropie. La finalul ediției de mâine, difuzată de Antena 1 de la 20:30, telespectatorii vor afla cine sunt norocoasele care vor pleca în următoarea destinație din Portugalia, Algarve.