Alain Delon a suferit un accident cardio-vascular şi a avut o uşoară hemoragie cerebrală
Actorul francez Alain Delon a suferit un accident cardio-vascular în urmă cu câteva săptămâni şi a avut o "uşoară" hemoragie cerebrală, iar în prezent se odihneşte într-o clinică din Elveţia, a anunţat joi fiul său cel mare, Anthony Delon, citat de AFP.
Funcţiile sale vitale sunt "perfecte, iar starea lui este stabilă, potrivit medicilor", a precizat Anthony Delon într-o declaraţie transmisă AFP.
"Tatăl meu a suferit un accident cardio-vascular şi a avut uşoară hemoragie cerebrală", a explicat el în text.
"A fost operat la Pitié-Salpętričre (spital din Paris, n.a.), unde a stat trei săptămâni la terapie intensivă. Întreaga familie a stat cu rândul la patul său, fratele meu, sora mea şi mama mea, Nathalie", a precizat el.
"Tatăl meu s-a întors în Elveţia şi se odihneşte liniştit într-o clinică", a continuat el. "Sora mea, care locuieşte acum în Elveţia, îi urmăreşte îndeaproape recuperarea şi ne ţine la curent cu evoluţia zilnică", se precizează în finalul declaraţiei.
În ultimele săptămâni, mai multe reviste dedicate celebrităţilor, printre care Closer şi Here, au susţinut că actorul a fost victima unui accident cardio-vascular şi a unei hemoragii cerebrale.
La jumătatea lunii iunie, anturajul profesional al lui Alain Delon a precizat pentru AFP că actorul a fost internat la Spitalul American din Neuilly-sur-Seine (Hauts-de-Seine) "pentru vertij şi dureri de cap aparent minore". "Simptome ale unei aritmii cardiace de care suferă actorul", a explicat sursa precizând că vedeta a fost supusă unor examene medicale şi urmează să fie externată curând".
Figură sacră a cinematografiei, Alain Delon a primit un Palme d'Or pentru întreaga carieră la Cannes în urmă cu câteva săptămâni, distincţie înmânată de fiica sa, Anouchka.AGERPRES

Ştiri din .ro
Trei motive bune pentru a lua un credit
Morphy Richards aduce în România o gamă largă de electrocasnice pentru casă și bucătărie. România este prima țară din regiune cu sucursală proprie

Cum să faci bani ca adolescent și să scapi de obiceiul de a le cere părinților
Cum să ai mai puține cheltuieli de întreținere iarna

Cum să profiți la maximum de timpul liber
Ce trebuie sa stii atunci cand iti cumperi o arma Airsoft?
Reality show-ul Fetele lui Tavi by Gabriela Cristea va putea fi urmărit la Antena Stars

Israel, prin ochii unui ghid fascinat de descoperiri
