Are o căsnicie care durează de 50 de ani, iar în tot acest timp Alexandru Arșinel și soția lui au fost împreună și la bine, și la rău. Astăzi, de la ora 14.00, la “Totul pentru dragoste”, Mirela Vaida le-a pregătit un interviu emoționant telespectatorilor Antenei 1, în care îndrăgitul actor va vorbi despre povestea lui de iubire, dar și despre problemele de sănătate cu care se confruntă partenera lui de viață.
“Am regretul că i se întâmplă ceea ce i se întâmplă soției mele”. Aceasta este durerea pe o trăiește Alexandru Arșinel, care se vede neputincios în fața situației în care se află Marinela, femeia iubită. În urmă cu doi ani, aceasta a suferit un accident și de atunci starea ei de sănătate este una precară. Femeia nu se poate deplasa singură, ci doar sprijinită de cadru, după ce, în toamna anului 2016, a căzut pe scări și s-a lovit grav la cap. “Mă rog la Dumnezeu de fiecare data. De câte ori trec pe lângă o biserică spun <
“Vreau să redevină ceea ce a fost”, se roagă Arșinel. Problemele de sănătate nu l-au ocolit nici pe cunoscutul actor. A suferit cinci intervenții la coloană și un transplant renal, dar este o persoană extrem de optimistă. “Sunt un luptător, mă agat de viață, care e atât de frumoasă!”
Alexandru şi Marinela s-au cunoscut în anul 1966, iar doi ani mai târziu s-au căsătorit. A fost dragoste la prima vedere. Ei nu ţin cont însă de ziua nunţii, ci de cea în care s-au întâlnit. De altfel, şi pe verighetele celor doi este trecută această dată. Totul despre povestea lor de dragoste, astăzi, de la ora 14.00, la emisiunea prezentată de Mirela Vaida, de la Antena !
Tot astăzi, invitată va fi și Luana Stoica, actriță și mamă a doi copii - Lorand (20 de ani) și Erin (11 ani), despre care telespectatorii pot afla mai multe, de la ora 14.00, la “Totul pentru dragoste”!