Jurnalul National: Cum e sa fii cel mai bun intr-un gen muzical nu foarte popular?

Anca Parghel: Nu e foarte popular, dar eu nu cant numai jazz! Sau maniera in care-l cant este mai speciala. Cine ma asculta spune "daca asa este jazz-ul, atunci imi place". Eu nu-l cant conventional. L-am asociat cu pop, flamenco, latino, salsa, etno, cu clasic. Cat mai multa lume trebuie sa asculte ce fac eu, pentru ca o sa ramana cu gura cascata si o sa zica: "E splendid!". Eu am publicul meu dintotdeauna, dar vreau sa castig si oamenii de acum. Muzica pe care o facem noi, chipurile, e una elitista. Sa nu uitam ca jazz-ul a pornit de jos, deci nu are voie sa fie elitist.

Prin ce intamplare ati ajuns sa predati in Belgia?

Toate intamplarile astea se construiesc. Eu cred ca asta a fost un plan "de sus". Intr-o perioada am cantat cu o trupa de europeni, in care basistul era belgian. Mare admirator al vocii mele, cand s-a eliberat un post la Conservatorul din Bruxelles, in ’97, acesta m-a anuntat ca e concurs. Asa am mers acolo, am dat examen, am reusit si a trebuit sa ne deplasam acolo toata familia. A fost foarte dureros. Parca ma smulgea cineva, eram legata de pamantul asta cu un alt trup. Imi aduc aminte cum plangeam. Am vrut sa rup biletele de avion… Copiii au devenit studenti acolo, eu profesor, ne-am descurcat… Baietii au terminat Conservatorul cum laudae, au primit cetatenia belgiana… Dar s-au intors in Romania.

Ghid muzical

MODERNISM. O solista care nu canta ce a invatat la scoala

Sunteti o familie si pe scena?

Da, da, da! Pe scena avem o colaborare pe care nu prea pot sa o am cu nimeni. De cand erau ei mici cantam impreuna. Ciprian canta la contrabas si Tudor la tobe si la pian.

Au ales ei sau i-ati indrumat?

Cred ca pe undeva i-am indrumat eu, dar ei au inceput cu totul alte instrumente… Pana la urma, baietii s-au format in asa fel incat sa am si eu formatia mea. Acum imi reproseaza ca nu am facut si al treilea copil, pentru ca au nevoie de un pianist. Noroc ca eu cant la pian.

Aveti ceva treaba si prin America…

Fac naveta peste Ocean. Cand ma vad aia zic: "Ah, a venit cantareata!" (rade). Ma cunosc amatorii de jazz din Chicago, New York, Washington. Dar n-as putea trai acolo. Ma duc, cant si ma intorc. Cunosc toate comunitatile importante din SUA, le-am cantat de toate, de la muzica populara la colinde de Craciun. Mi-ar fi placut sa locuiesc in Washington. Seamana cu o mica Atena.

Dar tot acasa e mai bine?

In Romania ma simt bine, pentru ca eu fac sa ma simt bine. Eu nu cer, eu nu astept… Stiu ce se intampla aici. Este un fel de varza totala, care e totusi necesara, pentru ca nu se poate altfel. E perioada aia de combinatii definitive in care nu se mai stie cine cu cine, care ce sa faca... o explozie.

Cat priveste elevii dumneavoastra?

Au o foarte mare provocare in mine. Ii pun sa cante, nu ca mine, ci sa fie foarte buni. Eu sunt un ghid pentru fiecare om. Trebuie sa vad de ce are el nevoie. Eu nu impun. Foarte discret ii dau sfaturile si ii impun discutia. Am elevi pe toate scenele lumii. Unii sunt intrati la Conservator, la jazz, altii la canto, unii sunt in America, foarte multi in Anglia, unde combina teatrul cu muzica. In mine este un Conservator intreg. Cand vin la mine, eu le zic: "Ce vrei sa facem? Pot sa vorbesc sase limbi si sa cant orice vrei tu". Problema la toti cantaretii este ca nu stiu sa respire, respira prost, pentru ca nu se gandesc la asta. Apoi, eu trebuie sa le spun ce fel de voce au, pana unde pot sa o intinda. Le dau un fel de diagnostic. Daca este ceva pe voce, ii trimit la ORL-ist. Simt orice problema de sanatate.

Patru octave

La Conservatorul din Bucuresti nu predati?

Nu. Nu prea ma trage pe mine ata acolo. Nu stiu de ce. Poate atmosfera nu ma atrage. Sau poate ca mentalitatea asta cu care vin eu e putin cam noua. Pe de alta parte, am facut un work-shop acolo. M-au vazut. Cine are nevoie de mine, un telefon si m-a gasit. Nu am dat niciodata un anunt.

Cate octave are un cantaret?

Eu am patru. N-are nimeni sapte, cum se mai lauda unul!

Ce se intampla acum pe scena muzicala romaneasca?

Este un fenomen care seamana cu ce s-a intamplat in SUA cand a aparut blues-ul, din intalnirea muzicii clasice cu ritmurile africane. Vom vedea si ce va iesi din intalnirea manelei cu muzica noastra lautareasca si cu dance-ul… Manelistii vor renova maneaua clasica, vor renova pana vor ajunge undeva. Maneaua cantata afara are un mare succes, pentru ca nu sunt intelese cuvintele. Asta e drama. Noi avem de altfel o muzica lautareasca superba. Si tot ce se intampla este firesc dupa atatia ani de stagnare. NORMAL!

In balciul asta nu va deranjeaza ascensiunea unor voci… cel putin needucate?

Fetele astea nu au standarde. Daca si-ar da seama, si-ar pune mainile in cap, pentru ca traiesc intr-o minciuna. Dar sa stiti ca si afara se poate face muzica cu trei note, nu iti trebuie patru octave. Facuta vocea intr-un studio…

JAZZ ALL STARS

Anca Parghel poate fi urmarita intr-un regal muzical joi, 25 ianuarie, in studioul "Mihail Jora" al Radiodifuziunii. Sub genericul "Jazz All Stars" s-au reunit Big Band-ul Radio, dirijat de Ionel Tudor, pianistul Andrei Tudor si patru solisti: vocalista Anca Parghel si pianistul Florin Raducanu (Romania), si vocalistele Jenny Evans (Germania) si Pauliina May (Finlanda). Marius Pop, Aura Urziceanu si alte nume mari din lumea jazz-ului romanesc nu sunt pe afis din motive financiare. Evenimentul, produs de Canalul Romania Muzical, va fi preluat de zece radiodifuziuni din Europa.