x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Angelina Jolie vorbeşte pentru prima oară despre divorţ

Angelina Jolie vorbeşte pentru prima oară despre divorţ

20 Feb 2017   •   16:53
Angelina Jolie vorbeşte pentru prima oară despre divorţ
Sursa foto: Foto: captura video

Angelina Jolie a vorbit pentru prima dată despre divorţul de Brad Pitt în cadrul unui interviu emoţionant pentru BBC, afirmând că acesta a fost un moment dificil dar şi că "suntem şi vom rămâne o familie", relatează luni The Guardian. 

"A fost o perioadă foarte dificilă", a spus Angelina Jolie, vizibil afectată. "Mulţi oameni ajung în această situaţie... Toată familia mea a trecut printr-o perioadă dificilă. Mă concentrez în primul rând asupra copiilor mei, copiilor noştri", a continuat actriţa. 

"Suntem şi vom fi mereu o familie şi aşa reuşesc să fac faţă acestui lucru. Fac faţă încercând să găsesc o cale prin care să mă asigur că acest lucru, cumva, ne face mai puternici şi mai apropiaţi", a adăugat Angelina Jolie. 

Întrebată despre viitorul familiei ei, ea a spus că "în cinci ani mi-ar plăcea să mă plimb prin lume şi să-mi vizitez copiii, sperând că sunt foarte fericiţi şi că fac lucruri cu adevărat interesante". 

În acelaşi timp, actriţa a vorbit despre haosul de fiecare zi din casa din Malibu, California, unde locuieşte împreună cu copiii. 

"Acum toată lumea este în camera mea - doi hamsteri, doi câini... Este minunat. De obicei când mă trezesc încerc să-mi dau seama cine va plimba câinele, cine va face clătitele şi dacă s-a spălat toată lumea pe dinţi", a povestit actriţa. 

Angelina Jolie şi Brad Pitt au format un cuplu în 2004 şi s-au căsătorit în august 2014. Actriţa a primit custodia unică asupra celor şase copii ai cuplului după ce a înaintat divorţul la finalul anului trecut, invocând divergenţe ireconciliabile. 

Actriţa a acordat un interviu pentru BBC în Cambodgia, înainte de prezentarea filmului "First They Killed My Father" - povestea reală a genocidului khmerilor roşii văzut prin ochii unui copil - pe care l-a regizat. 

Jolie a vizitat prima dată Cambodgia în 2001, pentru turnarea filmului de acţiune "Lara Croft: Tomb Raider", iar ulterior l-a adoptat pe fiul său Maddox din această ţară. 

Actriţa şi cei şase copii ai săi au asistat la premiera mondială a filmului produs de Netflix sâmbătă, în complexul de temple Angkor Wat din apropiere de Siem Reap. 

Filmul este bazat pe cartea cu acelaşi nume a lui Loung Ung, care a fost forţată să-şi părăsească casa la vârsta de cinci ani de către khmerii roşii, regimul comunist al lui Pol Pot care a condus ţara timp de patru ani în ultima parte a anilor '70. 

Angelina Jolie a spus că speră ca filmul să-i ajute pe cambodgieni să vorbească mai mult despre genocid, în care au murit două milioane de oameni, foarte mulţi de foame. 

"Am simţit că acest război care a avut loc în urmă cu 40 de ani şi ceea ce s-a întâmplat cu aceşti oameni nu a fost înţeles corespunzător. Nu numai de către lume, ci şi de oamenii din Cambodgia", a spus Angelina Jolie. 

Regele Cambodgiei Norodom Sihamoni a fost şi el prezent la premieră. El i-a acordat actriţei cetăţenia cambodgiană pentru activitatea sa de protecţie a mediului în această ţară.

AGERPRES

×