x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden BRAD PITT este CERCETAT pentru ABUZ asupra COPILULUI

BRAD PITT este CERCETAT pentru ABUZ asupra COPILULUI

22 Sep 2016   •   17:01
BRAD PITT este CERCETAT pentru ABUZ asupra COPILULUI

Actorul Brad Pitt este cercetat pentru că şi-ar fi abuzat unul dintre copii, atât verbal cât şi fizic, imediat după o călătorie cu un avion privat. La scenă ar fi asistat atât Angelina Jolie cât şi ceilalţi copii ai cuplului, informează, joi, People. 

Departamentul de Poliţie din Los Angeles cât şi County Department of Children and Family Services din acelaşi stat american investighează acest caz după ce o persoană anonimă ar fi raportat petrecerea acestui incident, miercurea trecută, pe pistă. 

Aceeaşi sursă susţine că Pitt s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului la momentul petrecerii incidentului. 

O persoană din anturajul lui Brad Pitt a declarat pentru People că vedeta tratează cu multă seriozitate această investigaţie. ''El ia foarte în serios această chestiune şi spune că nu a comis nici un abuz asupra copiilor'', a spus aceasta completând că ''este foarte trist că oamenii continuă să-l prezinte într-o lumină proastă''. 

Jolie, în vârstă de 41 de ani, a cerut divorţul şi custodia celor şase copii ai cuplului - Maddox, în vârstă de 15 ani, Pax de 12 ani, Zahara de 11 ani, Shiloh de 10 ani şi gemenii Knox şi Vivienne de 8 ani. 

În actele depuse luni la tribunal, Jolie invocă probleme ireconciliabile care au pus capăt mariajului perfectat în urmă cu doi ani. 

După ce vestea divorţului a fost făcută publică, Pitt a explicat într-o declaraţie pentru People că preocuparea lui este pentru ''bunăstarea copiilor''. ''Sunt foarte întristat din această cauză, dar ceea ce contează cel mai mult este bunăstarea copiilor noştri'', a scris vedeta care a rugat presa să îi menajeze pe cei mici ''în timpul acestor vremuri tulburi''. 

Într-o declaraţie separată, dată publicităţii de avocatul ei, Jolie a susţinut că ''decizia a fost luată pentru sănătatea familiei''. 

Pitt şi Jolie s-au cunoscut în 2003, în timpul filmărilor pentru ''Mr. & Mrs. Smith'' şi au început relaţia, oficial, câţiva ani mai târziu.

AGERPRES

×