x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Capatos, la un pas de moarte din cauza lui Cristian Boureanu!

Capatos, la un pas de moarte din cauza lui Cristian Boureanu!

17 Feb 2018   •   11:40
Capatos, la un pas de moarte din cauza lui Cristian Boureanu!

Dan Capatos a trecut prin momente cumplite şi a văzut moartea cu ochii, după ce Cristian Boureanu l-a convins să paticipe la o cursă infernală.

 

În timpul emisiunii "Dosarele VIP" – difuzată la Antena Stars, Capatos le povesteşte invitaţilor şi colegului său, Cristian Brancu, un episod teribil, care se putea încheia cu o tragedie.

"Când am plecat la mare, mai demult, avea el (Cristian Boureanu – n.r.) un triciclu şi m-a invitat să mă plimbe cu el, pe plajă. Am plecat spre nordul staţiunii Mamaia, nu erau toate plajele care sunt acum. Blană, cu triciclul! Am strigat la el să se oprească, fiindcă o să murim, fiindcă în zona aceea ieşeau din nisip nişte ţevi metalice.

Noi mergeam chiar pe malul mării, pe lângă ţevile respective. Eram convins că o să izbim de alea şi o ne frângem toate oasele. El era în culmea fericirii: «E taree!» I-am dat pumni în cap, ca să se oprească. M-am ... pe mine de frică! Era greu de stăpânit... Nu îl putea opri nimic. Atunci când i se pune câte o pată, nu-l opreşti!", a mărturisit Dan Capatos. Antena 3

×
Subiecte în articol: boureanu capatos