x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Casa teatrului

Casa teatrului

de Violeta Cristea    |    24 Iul 2006   •   00:00
Casa teatrului
PRIVILEGIU
Colea este unul dintre primii actori pe care i-a cunoscut. A ramas impresionat de personalitatea lui complexa.

 

Horatiu Malaele nu-si aduce aminte ce stia despre Colea Rautu pana la momentul in care l-a cunoscut. Dar momentul cand l-a cunoscut si-l aminteste bine, pentru ca era in preajma unei fete careia ii facea curte, fata lui. ""Am fost extrem de emotionat atunci, pentru ca nu-l vazusem decat in filme. Fiica lui Colea era studenta la actorie. Era o fata frumoasa, cum si Colea a fost, de altfel, nu as putea spune un barbat frumos, dar un barbat interesant, un barbat cu o expresie deosebita, speciala, de neegalat, de nevazut in cinematografia romaneasca de pana la el si dupa aceea. In rarele intalniri pe care le-am avut a fost extrem de amiabil. Am stat mult de vorba mai tarziu, cand lucrurile s-au asezat, cand firescul si-a gasit locul, in preajma filmelor si spectacolelor pe care le-am facut impreuna.

 

ACEL ALTCEVA. Este un om extrem de placut, un om cu o minte extrem de vie si de clara, un om cult, un om citit, un om cu care poti vorbi, un om care se impune extraordinar intr-o conversatie. Este de apreciat, de invatat Colea Rautu ca personalitate, ca tip, ca demnitate, ca franchete, ca verticalitate, de cat de stoic a fost, de consecvent, de bogat... S-a impus in meseria sa, avand personalitate si acel altceva decat ceea ce fusese pana la el. Nu a avut concurenta, pentru ca el are un timbru deosebit, o fata deosebita, un temperament anume si e greu de crezut ca altcineva se va apropia de aceasta mare personalitate care este Colea Rautu.""

 

 

""Colea este un om care a jucat mult, care a iubit femeile frumoase, care s-a casatorit cu o femeie exceptionala, ma refer la Magda, un om care a baut frumos. Pentru mine e un privilegiu faptul ca l-am cunoscut si ca am reusit sa fim prieteni si sa stam in aceeasi casa, a teatrului"" - Horatiu Malaele, actor

 

""Este un fenomen al credintei in profesia asta, al credintei in viata, un fenomen pentru ca a rezistat activ atata timp ca actor. Iti trebuie o atentie deosebita, o forta si o credinta speciale si talent, bineinteles, ca sa rezisti in aceasta profesie"" - Horatiu Malaele, actor

 

 

UMOR NEGRU
""Mi-a placut o chestie, povesteste actorul Horatiu Malaele, am auzit-o numai si tind sa cred ca este adevarata, pentru ca tine intr-un fel de genul de umor pe care-l practica, deseori, Colea. Fiind un tip deosebit, evident avea si un umor aparte. Auzisem la un moment dat ca era in casa la Sergiu Nicolaescu si acesta avea niste lucruri de valoare, printre acestea era si o scrumiera. La o petrecere, intr-o vara, daca nu cumva era chiar ziua gazdei, Nicolaescu i-a spus lui Colea: «Arunca si tu scrumiera!». Colea a luat scrumiera si a aruncat-o cu totul pe geam. Este o anecdota care tine exclusiv de Colea Rautu, pentru ca el are o alta motricitate, un alt fel de a umbla, are un alt fel de a gandi"".
×
Subiecte în articol: antimonden colea