x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Ce este Nibiru? Investiția de 50 de mil. de euro cu teasing masiv pe Instagram din partea vedetelor

Ce este Nibiru? Investiția de 50 de mil. de euro cu teasing masiv pe Instagram din partea vedetelor

de Redacția Jurnalul    |    29 Iul 2025   •   20:45
Ce este Nibiru? Investiția de 50 de mil. de euro cu teasing masiv pe Instagram din partea vedetelor

Un nou proiect turistic spectaculos, numit Nibiru, este anunțat oficial pe 29 iulie, într-un cadru restrâns, dedicat presei și mediului de afaceri.

Noua destinație de vară, Nibiru, construită de la zero în apropiere de Costinești, promite să devină una dintre cele mai exclusiviste stațiuni din regiune, iar investiția în prima fază se ridică la 50 de milioane de euro.

Campania de teasing pentru Nibiru a fost lansată cu succes pe rețelele sociale, unde mai multe celebrități și influenceri au postat mesaje criptice însoțite de o imagine simbol: o sferă roz.

Printre cei care au generat entuziasm în online se numără și Selly, care a postat pe Instagram „let’s gooooooo”, mesajul său adunând sute de aprecieri în doar câteva ore.

Contul oficial @nibiru.universe a adunat în doar câteva zile zeci de mii de urmăritori, iar interesul generat în mediul online este în continuă creștere.

Un site oficial este deja activ, oferind primele detalii despre conceptul „Nibiru Universe”

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: nibiru instagram vedete