O familie de transsexuali din Ecuador, supranumită ''Cel mai modern cuplu din lume'', a declarat că îşi doreşte încă un copil după ce bărbatul, care s-a născut femeie, a adus pe lume un copil în luna iunie, informează BBC.
Fernando Machado a rămas însărcinat, anul trecut, cu partenera sa de viaţă, Diane Rodriguez, care s-a născut bărbat, iar anul acesta, în luna iunie, cei doi au devenit părinţi. Cei doi au identitatea sexuală inversă faţă de cea anatomică. Nici unul dintre cei doi nu a trecut prin operaţii de schimbare de sex şi au conceput copilul pe cale naturală, mai menţionează sursa citată.
''Suntem la fel ca alte familii. Chiar dacă nu avem aceleaşi drepturi, suntem la fel'', a declarat Machado pentru BBC.
Diane Rodriguez, care s-a născut bărbat şi a purtat numele Luis, a mărturisit că niciodată nu a crezut că va deveni părinte din cauza sexualităţii sale. ''Legea de dinainte prevedea că pentru a fi recunoscută ca femeie trebuia să fii castrat'', a declarat aceasta. Ea a devenit celebră în Ecuador, în 2013, când a fost primul transsexual care a candidat pentru Congres. Aceasta a povestit că a fost respinsă de familie şi forţată să supravieţuiască pe străzi, de unde susţine că a fost răpită de mai multe ori.
Anul trecut, şapte persoane au fost omorâte în Ecuador pentru că erau transsexuale, precizează BBC.
Machado a postat pe reţelele de socializare poze cu evoluţia sarcinii şi cu cicatricea rămasă după operaţia de cezariană, pentru a înlătura zvonurile că totul ar fi fost o înscenare.AGERPRES