x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Cele mai dese confuzii

Cele mai dese confuzii

13 Apr 2004   •   00:00

Desi formatia Hi-Q a aparut in show-biz cu aproape noua ani in urma, mai sunt inca persoane care-i confunda pe Florin cu Mihai.

Exasperat de faptul ca fanii i se adreseaza cu numele colegului de formatie, Mihai chiar s-a gandit la un moment dat sa-si scrie fiecare pe tricou numele celuilalt. Dar Florin n-a fost de acord, fiind de parere ca „si asa lumea nu stie care-i unul si care-i altul. N-am vrut sa-i bag de tot in ceata". In schimb, Dana Nalbaru si Nicoleta, care seamana ca doua picaturi de apa, nu sunt confundate. Deoarece Nicoleta umbla in gasca cu Hi-Q, iar Dana Nalbaru cu iubitul ei, Calin Goia.

Cei trei trubaduri care se voiau a fi moderni, Victor Socaciu, Vasile Seicaru si Stefan Hrusca, au fost confundati intre ei inca de pe vremea cand cantau in Cenaclul Flacara. Nici acum lucrurile nu stau mai bine, in sensul ca, publicul inca se mai intreaba care-i unul si care-i altul. Sa lamurim, asadar lucrurile: Stefan Hrusca este maramureseanul plecat in Canada si cel care canta celebrele colinde din zona amintita. Vasile Seicaru a trecut de la folk la „social", iar Victor Socaciu este... sotul Marinei Almasan.

Dar nu numai vedetele mentionate se confrunta cu aceasta problema. O admiratoare i-a spus odata lui Fuego: „Imi place tare mult cum cantati, domnule Bosquito!". Zina Dumitrescu a fost confundata cu nimeni alta decat Doina Levintza, deoarece purta o peruca identica cu coafura „rivalei" sale. Dar cel mai tare a fost Gabriel Cotabita. Cineva l-a acostat pe solist si l-a intrebat: „Domnule Dorobantu, stiti cumva unde-l pot gasi pe domnul Cotabita?". Iar Cotabita i-a raspuns: „L-ati pierdut, tocmai a plecat!". (Catalina Iancu)

×
Subiecte în articol: antimonden