x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Celebrul creator de modă Karl Lagerfeld se lansează în afaceri hoteliere

Celebrul creator de modă Karl Lagerfeld se lansează în afaceri hoteliere

18 Oct 2016   •   23:50
Celebrul creator de modă Karl Lagerfeld se lansează în afaceri hoteliere

Directorul artistic al Chanel, Karl Lagerfeld, a anunţat luni lansarea propriei sale mărci de hoteluri, odată cu deschiderea, în 2018, a unui prim hotel de şase stele la Macao, Mecca chinezească a jocurilor de noroc, relatează AFP.

Celebrul creator de modă german, care colaborează deja cu palatul parizian Le Crillon sau cu hotelul Métropole din Monaco, "are plăcerea să anunţe extinderea activităţilor sale, prin crearea unei brand hotelier internaţional care îi poartă numele", indica luni un comunicat.

În urma acestui anunţ, celebrul creator calcă pe urmele altor designeri vestimentari, ca Armani sau Versace, care au deschis hoteluri care le poartă numele.

Potrivit Pier Paolo Righi, preşedinte şi CEO al grupului lui Karl Lagerfeld, citat în comunicat, hotelul aflat în stadiu de proiect la Macao - o fostă colonie portugheză trecută în 1999 sub dominaţie chineză - este programat să se deschidă în 2018.

La solicitarea AFP, grupul a explicat că acest proiect hotelier "a apărut în 2014, în urma unei propuneri primite din partea societăţii de jocuri de noroc din Macao".

Viitorul hotel de lux va fi integrat în Lisboa Palace Complex, o zonă finanţată şi gestionată de către compania de jocuri de noroc din Macao, care va include mai multe cazinouri, restaurante, atracţii şi alte hoteluri, într-un complex de 2.000 de camere, inclusiv un palat Versace.

Potrivit AFP, lansarea acestui brand hotelier constituie o premieră pentru Karl Lagerfeld, care a colaborat până acum cu mai multe mărci, fără a-şi pune numele pe frontispiciu.AGERPRES

×
Subiecte în articol: karl lagerfeld