x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Daniela Gyorfi l-a ameninţat pe George Tal la „2k1” : „Mirela, dă-mi un par!”

Daniela Gyorfi l-a ameninţat pe George Tal la „2k1” : „Mirela, dă-mi un par!”

23 Mar 2017   •   14:44
Daniela Gyorfi l-a ameninţat pe George Tal la „2k1” : „Mirela, dă-mi un par!”
Sursa foto: MIHAI STETCU

Daniela Gyorfi şi George Tal, Graţiela şi Andrei Duban şi Amna şi Cristi Muşat au răspuns „prezent” invitaţiei Mirelei Vaida de a-şi petrece după amiaza de sâmbătă alături de telespectatorii Antena 1 în cea mai nouă ediţie a emisiunii „2k1”, însă nici ei nu au ştiut câte lucruri noi vor afla de la şi despre partenerii lor, cu ajutorul acestei emisiuni.

„Tentaţii”, „Începutul relaţiei”, „Dragoste şi alte nebunii” sau „Psihologie de cuplu” sunt doar câteva dintre domeniile care le vor da mari bătăi de cap cuplurilor care luptă în această săptămână pentru a demonstra că sunt „2k1”. Ba mai mult, unele dintre întrebări îi vor tenta pe unii dintre ei chiar să părăsească platoul emisiunii. Spre exemplu, când a văzut răspunsul partenerului ei la întrebarea: „Care este cea mai mare fantezie a soţului legată de viaţă intimă?”, Daniela Gyorfi a reacţionat imediat şi l-a ameninţat pe George Tal: „În momentul acesta mă ridic şi plec! Mirela, dă-mi un par!”, a exclamat vedeta.  

Rând pe rând, o mulţime de întrebări spumoase le vor da bătăi de cap cuplurilor pe parcursul emisiunii, stârnind totodată hohote de râs în platoul emisiunii. Ce dezvăluiri vor mai face invitaţii Mirelei din această ediţie, dar şi dacă vor reuşi sau nu aceştia să demonstreze că sunt cuplul perfect, telespectatorii vor afla urmărind sâmbăta aceasta, de la ora 17:00, „2k1”, la Antena 1.

Emisiunea „2k1” este difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14:00, iar sâmbăta Mirela le aduce telespectatorilor o ediţie specială, cu vedete, începând cu ora 17:00.

×