x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Din club au învăţat să facă fiţe

Din club au învăţat să facă fiţe

de Dana Cobuz    |    05 Apr 2009   •   00:00
Din club au învăţat să facă fiţe
Sursa foto: LUCIAN ALECU/EDITURA INTACT

"Greu nu e să ajungi în top, greu e să te menţii." Această formulă adesea pronunţată de artişti, scriitori şi sportivi este, mai nou, favorita "vedetelor de club", care muncesc să o transpună în realitate... noapte de noapte.

Rampe de lansare pentru fete dăruite cu "talentul" de a nu avea nici un talent sunt nenumărate. Fie că au intrat în graţiile vreunui potent financiar, fie au dat din coate şi din silicoane până s-au văzut crăcănate pe câteva pagini ale vreunei reviste pentru masculi, ori pur şi simplu s-au nimerit prin preajma vreunui monden cu paparazzi după el, fetele noastre au ajuns pe primele pagini ale tabloidelor mioritice, ba chiar au intrat în clasamente de genul "cea mai blondă", "cea mai siliconată", "cea mai injectată cu botox" ori "cea mai bună/rea la pat".

MOTIVAŢII. Acum, că fetele s-au văzut cocoţate în topuri mai ceva decât pe tocuri de 14 cm, ce şi cum să facă să nu se împiedice şi să cadă? Şi fiindcă n-au avut la îndemână nici un guru care să le indice drumul spre celebritatea eternă, s-au imitat una pe alta. Şi s-au trezit, buluc, în cluburile de noapte! Şi dacă am stabilit locul, să vedem şi care sunt faptele. Ce fac domnişoarele noastre în aşa locuri de pierzanie?

Păi, unele ies la agăţat burlaci (dacă se poate tineri, cu cât mai mulţi bani şi cât mai puţine foste şi minori în întreţinere). Altele se mulţumesc să devină amante, pentru avantaje de genul bani de shopping, mici vacanţe şi o maşinuţă străină în leasing. Cele care au reuşit deja să obţină aceste avantaje şi se bucură de singurătate momentan - sponsorul fiind ocupat cu nevasta legitimă - ies în club doar ca să-şi etaleze bunăstarea. Şi ca să fie "pe piaţă", căci nu se ştie niciodată de unde sare o nouă... combinaţie! Ca o notă comună, toate

Cosânzenele cu veleităţi de vedetă visează să-l întâlnească la Fratelli, Bamboo sau Gaia pe Făt-Care-Sparge-Banii-Frumos şi care le ia de nevastă pentru a trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi în Insulele Maldive.

Viaţa nu-i ca-n filme, însă, şi nicidecum ca-n basme. Adevărul e că Feţii ăştia Frumoşi se duc şi ei prin cluburi la "impresie". E cool să rezervi masă de 2.000 de euro cu banii scoşi din firmele babachii. E şi mai tare să comanzi şampanii de mii de euro, pe care să le torni, neapărat frapate anterior, între silicoanele duduiţelor dornice de ceva acţiune. Cine pică, pică, cine nu, să-şi ia adio de la poza de grup promisă paparazzilor de la uşa clubului şi de la mediatizarea în tabloidele de a doua zi!

GREU DE ALES. Dintre sute de catarge şi mii de Cosânzene care unduiesc pe ritmuri clubbing în ceasuri târzii din noapte, ne este destul de greu să nominalizăm doar câteva. Ne încumetăm totuşi să o pomenim aici pe Ramona Gabor, sora Monicăi Columbeanu. Tânără şi nemăritată, Ramonica speră să-şi găsească dacă nu sortitul, măcar un sponsor generos. Standardul este destul de înalt, dacă se uită în ograda soră-sii şi-şi vede cumnatul...

După ce a divorţat, dar mai cu seamă până la despărţirea de Medina, Raluca Sandu şi-a tocit tocurile din greu pe podelele Bamboo-ului din Bucureşti ori de la Mamaia. În acest mediu a reuşit performanţa de a se "lăsa" pozată în ipostaze bune de folosit în procesul de divorţ. Tagma cântăreţelor este bine reprezentată de Delia şi fostele Tridente, cea a manechinelor de Roxana Ungureanu sau Dana Dorobanţu, în timp ce Cosmina Păsărin a făcut din viaţa de noapte un fel de a trăi.

Ginuţa: sex de top

Să nu credeţi că-i uşor să te descurci, ca fată, în jungla aceasta a cluburilor de noapte şi mai ales să reuşeşti să faci slalom printre pretendenţii la o partidă de sex, fără să-i dezamăgeşti sau să-i superi. Gina Pistol are probabil talentul de a se descurca în astfel de condiţii vitrege, căci altfel nu se explică buna impresie pe care a lăsat-o partenerilor ei agăţaţi prin cluburi. Se spune chiar că donjuanii pe care deja îi cam ştiţi de prin tabloide au întocmit un top neoficial al celor mai bune la pat femei. Fostă Miss Playboy, Gina Pistol ar fi câştigat detaşat locul întâi al acestui clasament. Adevărul e că, la cât a transpirat... dansând, îşi merita locul. Printre foştii săi parteneri, care au participat totodată la întocmirea topului menţionat, se numără Codin Maticiuc (mai cunoscut sub numele Poponeţ) şi Costeluş Căşuneanu.

×
Subiecte în articol: antimonden