x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Donald Trump, control total asupra concursului Miss Univers

Donald Trump, control total asupra concursului Miss Univers

12 Sep 2015   •   17:27
Donald Trump, control total asupra concursului Miss Univers
Sursa foto: Facebook.com

Miliardarul american şi candidat republican la Casa Albă Donald Trump a anunţat vineri că a cumpărat 50% din capitalul concursului Miss Univers, deţinute de NBC, obţinând astfel controlul total după ce postul de televiziune refuzase să transmită competiţia, relatează sâmbătă AFP.

"Am cumpărat jumătate din Organizaţia Miss Univers deţinută de NBC şi am soluţionat toate procedurile împotriva lor. Acum o deţin 100%. Rămâneţi pe fază!", a scris Donald Trump pe Twitter.

NBC şi postul mexican Televisa au anunţat în 29 iunie că rup relaţiile cu miliardarul şi că nu vor mai transmite în iulie concursul Miss Univers, în contextul declaraţiilor insultătoare ale lui Trump la adresa imigranţilor mexicani din Statele Unite. Şi cel mai mare grup audiovizual în spaniolă din SUA, Univision, a refuzat să transmită concursul de frumuseţe. În plus, NBC, care producea şi difuza Miss Univers din iunie 2002, a renunţat la serviciile lui Donald Trump la celebra emisiune "The Apprentice", pe care magnatul o prezenta de câţiva ani.

Cu mai puţin de cinci luni înaintea alegerilor primare pentru prezidenţialele din 2016, Donald Trump se află în fruntea sondajelor din tabăra republicană, cu 32% din intenţiile de vot (într-un sondaj CNN difuzat joi).

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: donald trump miss univers