Un ochi râde, altul plânge… Perdant al votului popular, invingător în rândul electorilor, Donald Trump s-a instalat la Casa Albă cu o ceremonie fastuoasă, pregătită în detaliu luni de zile. A fost o zi istorică pentru unii, un circ ieftin pentru alții, dar cert e că ochii întregii lumi au fost ațintiți în aceeași direcție.
Toată lumea se aștepta la gafe, mai ales că Donald Trump e un personaj pentru care sfaturile consilierilor nu au valoare, iar frumoasa lui soție s-a făcut de râs de atâtea ori încât nimeni nu credea că va trece cu bine de ziua cea mare. Și ce să vezi? Melania Trump a fost surpriza plăcută a zilei, făcând față cu brio provocărilor noului statut, în timp ce Donald Trump, acum cel mai puternic om al planetei, s-a comportat ca un bulibașă depășit de situație.
În ziua cea mare, când noul președinte avea șansa să câștige de partea lui și simpatizanții lui Hillary Clinton, a dat-o în bară încâlcând minime reguli de bun simț, pe care niciun bărbat nu trebuie să le uite, cu atât mai puțin un președinte. Cel mai comentat moment al zilei a fost cel în care s-a grăbit să salute familia Obama, parcă uitând că este însoțit de prima doamnă a Statelor Unite ale Americii. Trump a coborât din maşină, savurând din plin momentul său de glorie, uitând însă că avea o datorie de îndeplinit. Ar fi trebuit să îi deschisă uşa Primei Doamne, să îi întindă mâna pentru a coborî din maşină, să se prezinte împreună în faţa cuplului prezidenţial. Nu s-a întâmplat aşa. Stingheră și grăbită, Melania Trump a salvat situația. Nu a fost suficient pentru că, doar câteva minute mai târziu, președintele a comis-o din nou. Domnilor, nicio funcție, oricât de importantă, nu este mai presus decât cei șapte ani de acasă, buna educație sau manierele!
Astfel, din neatenție sau lipsa de maniere, Donald Trump și-a început mandatul cu stângul. A dat dovadă de ignoranță când trebuia să dovedească faptul că poate fi un model, lipsa bunului simt fiind unul dintre reprosurile intens vociferate. E adevărat, gesturile atât de naturale ale lui Barack Obama le-au reamintit americanilor că va fi un președinte greu de înlocuit, iar Donald Trump are șanse minime să fie un reper de carismă și eleganță.
Un lucru e clar: Barack Obama este singurul președinte care a trecut cu brio ziua de 20 ianuarie. Pe lângă Donald Trump, au mai picat testul alți doi șefi de stat. Bill Clinton a fost surprins admirând-o într-un mod grobian pe Ivanka Trump, în timp ce George W. Bush a fost imaginea ridicolului luptându-se cu o pelerină improvizată.
Domnilor, mare atenție la micile gesturi! Nu e nevoie de zeci de camere de filmat să vă faceți de râs. Iar prima impresie rămâne întipărită în mintea celorlalți pentru totdeauna!
Nadina Câmpean realizează emisiunea ”Previziuni”, la Antena 3, alături de Adrian Ursu.