Dor greu de Nichita de acasă pîn-acasă

"Bine aţi venit acasă de acasă", ne-a întîmpinat, la gara din Chişinău, Valeriu Matei, director de proiecte şi programe al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

"Bine aţi venit acasă de acasă", ne-a întîmpinat, la gara din Chişinău, Valeriu Matei, director de proiecte şi programe al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Scopul vizitei noastre: "Festivalul Internaţional de Poezie Nichita Stănescu". De Marele Premiu pentru poezie "Nichita Stănescu" s-au învrednicit poeţii Grigore Vieru şi George Vulturescu (Satu Mare). De asemenea, au fost oferite şi diplome de excelenţă poeţilor Laurian Stănchescu şi Vasile Tărîţeanu din Cernăuţi, un ostaş destoinic al limbii române.


MOŞTENIRE. Parafrazîndu-l pe Nichita Stănescu – care obişnuia să spună: "Ah! Am atîta dragoste în mine încît mi-ar trebui un miliard de ani, ca să vă spun o fărîmă din ea" – am putea parafraza că Laurian Stănchescu are atîta dragoste de Nichita în el, încît va folosi pădurile moştenite pentru memoria părintelui "necuvintelor". "Cu cît fac mai mult pentru Nichita, cu atît am impresia că fac mai puţin – a mărturisit Stănchescu. Moartea lui Nichita Stănescu nu este o metaforă. Este reală! Mă gîndesc cu groază că noi, cei care l-am iubit, într-o zi vom muri şi noi". La fel de real – deci, în nici un caz figură de stil! – este şi angajamentul lui Laurian Stănchescu: "Voi vinde pădurile moştenite din Băile Herculane. Toţi banii îi voi cheltui pentru editarea operei lui Nichita Stănescu în limbile engleză şi franceză".

Organizat de Uniunea Scriitorilor din Moldova, Casa Limbii Române şi primăria Chişinău, festivalul a avut participanţi de pe ambele maluri ale Prutului. Printre invitaţii de la vest de Prut s-au aflat directorul executiv al Direcţiei judeţene Prahova pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional, Constantin Stere, ca şi al celei din Satu Mare, George Vulturescu.


SÎNGELE NOSTRU. În Sala cu Cămin a Uniunii Scriitorilor a avut loc simpozionul "Nichita Stănescu – 75". Tot aici a fost inaugurată şi expoziţia foto "Nichita Stănescu în Basarabia", semnată de Nicolae Răileanu, "fotograful de excepţie al tuturor scriitorilor posibili apăruţi pe văile noastre", aşa cum l-a denumit un ziarist de la Jurnalul de Chişinău.
Nichita Stănescu s-a întîmplat să fie, în 1976, invitatul Chişinăului ca oaspete al "Zilelor literaturii sovietice în RSSM". După ce a coborît din tren, poetul a sărutat plopii de lîngă gară şi a rostit: "Ce greu am ajuns de acasă pîn-acasă!".

Atîta timp cît se mai vorbeşte despre Nichita, nimic nu-i pierdut. Sîngele lui Nichita Stănescu se întinde în noi ca un şanţ de apărare, aşa cum a grăit Laurian Stănchescu în poezia sa "Calea sîngelui meu": "Sîngele meu// se întinde în mine/ ca un şanţ de apărare// fiecare spărtură/ ivită în el// se umple cu mine/ pînă la ultima mea parte// cînd nu va mai fi nimic/ din mine// spărturile se vor umple/ cu bucăţi din propria mea moarte// pînă cînd şi locurile acelea// de sîngele meu vor fi sparte".