Elise Stan: “Eu chiar sînt căzută în cap”

Şi-a început viaţa cu un salt mortal, care şi-a pus amprenta pe întreaga ei existenţă. Numele i-a fost dat de tatăl său, meloman, care în tinereţe cînta la pian. Îndrăgea foarte mult lucrarea lui Beethoven “Für Elise” şi aşa i-a venit ideea să-şi numească fiica.

Şi-a început viaţa cu un salt mortal, care şi-a pus amprenta pe întreaga ei existenţă. Numele i-a fost dat de tatăl său, meloman, care în tinereţe cînta la pian. Îndrăgea foarte mult lucrarea lui Beethoven “Für Elise” şi aşa i-a venit ideea să-şi numească fiica.

 
Elise Stan nu crede că va deveni vreodată pensionară, fiind o fire hiperactivă. A reuşit să organizeze Mamaia populară cu minimum de resurse, festivalul bucurîndu-se de un mare succes. La Elise totul ţine de organizare, nimic nu este lăsat la voia întîmplării. Chiar şi cei trei copii ai săi au fost planificaţi din doi în doi ani.

• Jurnalul Naţional: Există kitsch şi în muzica populară?

Elise Stan: În lumea formelor şi culorilor din jurul nostru se dă o permanentă luptă între frumos şi urît. Şi în muzica populară este la fel. Există cîntece frumoase, dar cele urîte nu se dau bătute. Cel mai periculos este urîtul cu pretenţii de frumos. Muzica etno a apărut ca urmare a mai multor cauze. Lipsa de inspiraţie a celor care vor să apară cu orice chip pe scenă, neputinţa de a plăti unui compozitor elaborarea unei partituri muzicale i-au determinat pe mulţi tineri să recurgă la melodii gata lansate, şlagăre ale muzicii populare cărora le-au modificat ritmul şi uneori textul. Unii consideră că aceste modificări mutilează cîntecul popular, schilodindu-l şi urîţindu-l. Alţii spun că muzica etno a reuşit să atragă atenţia tineretului asupra acestor melodii pe care ei altfel nu le-ar fi cunoscut. Eu consider că muzica bună şi bine interpretată place tuturor.

“Für Elise”

• Cît de populară mai este astăzi muzica populară?

Muzica populară cîştigă din ce în ce mai mult teren şi nu numai între preferinţele generaţiei mature. Chiar şi tinerii se apropie din ce în ce mai mult de acest domeniu. La mai toate nunţile se dansează cu precădere hore şi sîrbe româneşti. Poporul nu se lasă de cîntecele lui.

Citește pe Antena3.ro

Cel puțin patru turiști străini au murit după o otrăvire în masă, în Asia. Ultimul deces confirmat este al unei tinere de 19 ani

• Aveţi o mulţime de amintiri... populare. V-aţi gîndit să le publicaţi vreodată?

Desigur că m-am gîndit, dar lipsa timpului m-a făcut să amîn sine die acest proiect. Dar un lucru bun tot am făcut. O parte din păţaniile mele i le-am povestit discipolului meu, Iuliana Tudor, şi poate le va scrie ea vreodată. Eu nu pot nici măcar să promit că le voi scrie la pensie, căci sînt o persoană activă şi nu cred că voi fi vreodată pensionară în adevăratul sens al cuvîntului.

• Cine este omul Elise Stan?

Este metodic, dar din cauza modestiei sale nu se bucură de recunoaştere totală. Este foarte organizat şi planifică totul dinainte. La Elise Stan totul ţine de planificare, nimic nu este la voia întîmplării. Chiar şi cei trei copii s-au născut planificat din doi în doi ani, Dragoş – în 1982, Victoria – în 1984 şi Ştefan – în 1986.

• Dacă v-aţi istorisi povestea vieţii folosind proverbe, care ar fi acestea?

Este destul de dificil ce-mi cereţi, dar voi încerca să-mi povestesc viaţa în proverbe: “Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!”, “La omul sărac, nici boii nu trag”, “Fericirea trece prin stomac”, “Roadele muncii sînt dulci”, ,”Iartă pe toţi, numai pe tine, nu!”, “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă feresc singur”, “Nu mor caii cînd vor cîinii”.

• Numele dumneavoastră, care este ca o briză caldă de vară, are o istorie aparte?

Numele mi-a fost dat de tatăl meu, care este meloman şi care în tinereţe a cîntat la pian. În perioada în care m-am născut eu, îndrăgea foarte mult lucrarea lui Beethoven “Für Elise” şi aşa i-a venit ideea să-mi dea mie acest nume.

La naştere, a căzut pe ciment

• Povestiţi-ne cîte ceva despre părinţi, lor le datorăm totul...

Mama a renunţat la serviciu şi a stat cu noi, copiii, acasă, pentru a se ocupa de educaţia noastră. Am mers la balet, făceam lecţii de germană şi eram şi la Şcoala de Muzică, unde studiam vioara şi pianul. Toate acestea din puţinii bani pe care-i cîştiga tatăl meu ca asistent medical şi pe care mama mea îi drămuia cum ştia ea mai bine, privîndu-se pe sine de micile bucurii ale vieţii. Mama şi-a dat seama că mult mai importantă era educaţia noastră, a mea şi a fratelui meu, decît lucrurile pe care ar fi dorit poate să şi le cumpere sieşi, căci era tînără şi cu siguranţă că i-ar fi plăcut multe lucruri. Părinţii mei, ambii trăgîndu-şi seva din Ardeal, tata avînd rădăcinile prin părţile Sibiului, iar mama fiind nepoata directă a pictorului Carol Popp de Szathmary, originar din Cluj, mi-au dat o educaţie severă, dar plină de afecţiune. Cei şapte ani de acasă şi-au pus amprenta pentru tot restul vieţii. Mama îmi spunea mereu în copilărie: “Să nu minţi, să nu furi şi să nu fii obraznică!”.

• Amintiri din copilărie. Cum era Elise Stan tînără şi liniştită...

Se spune despre unii oameni că “sînt căzuţi în cap”, desigur în sensul figurativ. Ei bine, eu chiar “sînt căzută în cap”, dar nu la figurat, ci la propriu. Eu m-am născut în timpul marelui Festival al Tineretului din 1953 la Spitalul Colţea şi am venit pe lume exact cînd trecea alaiul prin faţa spitalului. Medicii care o asistau pe mama mea la naştere au ieşit pe terasă, curioşi să vadă şi ei manifestanţii. Din păcate însă, chiar atunci am apărut eu, dar n-a mai fost nimeni care să mă prindă şi am căzut pe ciment. Din fericire însă, medicii, speriaţi de greşeala pe care o făcuseră plecînd din sala de naşteri, au făcut tot ce le-a stat în putinţă şi m-au readus la viaţă.

• Cum v-aţi descrie meseria dumneavoastră?

Meseria pe care o practic acum, aceea de teleast, este pasionantă şi te captivează, este, exact cum se spune, ca un microb. Cînd ţi se strecoară în trup şi-n suflet, nu mai poţi scăpa de el. Se spune că, din cauza stresului, nimeni dintre cei care lucrează în televiziune nu moare de moarte bună, ci de infarct sau congestie cerebrală. Cei care au rămas să lucreze în televiziune au ales însă. Mai presus de orice raţiune a învins pasiunea.

Sunetul viorii

“Eu am şi cîntat la vioară. Din păcate, n-am mai studiat de foarte mulţi ani şi instrumentul, dacă-l laşi, te lasă. Dar sunetul viorii mă emoţionează profund,
căci pot afla lumină, soare, poezie, tristeţe, zbucium, durere. Aflu însăşi fiinţa mea spirituală, exprimată cu neasemuită emoţie şi strălucire”

Fără  scăpare

“Meseria pe care o practic acum, aceea de teleast, este, exact cum se spune, ca un microb. Cînd ţi se strecoară în trup şi-n suflet, nu mai poţi scăpa de el. Se spune că, din cauza stresului, nimeni dintre cei care lucrează în televiziune nu moare de moarte bună, ci de infarct sau congestie cerebrală”
Elise Stan, realizator tv