x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Esenţe tari la "Moara lui Bucur"

Esenţe tari la "Moara lui Bucur"

de Anca Stanescu    |    03 Sep 2007   •   00:00
Esenţe tari la "Moara lui Bucur"
Sursa foto: Alexandru Molovata/

Lunga vară fierbinte s-a incheiat (cel puţin calendaristic). In ultima zi de august, o bună parte din floarea cea vestită a muzichiei romăneşti a dat o raită prin zona Piaţa Delfinului, din Pantelimon.

Ca să cănte şi să deguste preparatele puse la cale de şefii şi bucătarii proaspătului restaurant deschis in zonă "Moara lui Bucur".

Tavi Ursulescu, prezentatorul "ostilităţilor", aflat intr-o formă de zile mari, ne-a făcut să constatăm că mai savuroase decăt meniul au fost intervenţiile sale. S-a dovedit priceput in chestiunile meteo, afirmănd că "bate un vănt uşor, ceea ce mă face să cred că nu va ploua". I-a furat o literă din nume instrumentistului Laurenţiu Ciuciu, strigăndu-l doar "Ciuci". "Mi-a fost jenă să-i spun Ciuciu", a explicat el. "Oooo, eşti in rochie cu breteluţe! Vezi că e cam vănt, să nu răceşti", a avertizat-o pe Natalia Guberna, care a interpretat trei melodii. Grija lui nu s-a oprit aici şi s-a răsfrănt şi asupra Corneliei Catanga, pe care a somat-o: "Cornelia, incalţă-te imediat, că răceşti!".

Pe Mirabela Dauer a prezentat-o drept "piticul atomic" al scenei romăneşti, iar această expresie l-a făcut să şi filozofeze: "Probabil că esenţele tari se adună in sticle mici". Pe Ovidiu Komornyik l-a gratulat cu denumiri impresionante: "Urmează cantautorul anului 2007, al deceniului şi al mileniului următor". Interpretul nu s-a lăsat nici el: "In această seară mă simt talentat pentru că m-a prezentat Tavi, situaţie pe care mi-aş fi dorit-o şi la Mamaia. Din păcate, acolo am dus lipsă de un prezentator profesionist".

Coloana sonoră a fost asigurată de ansamblurile "Ciocărlia" şi "Leul Greu", Benone Sinulescu (plin de energie!), Natalia Guberna, Mirabela Dauer şi Ovidiu Komornyik. Seara nu a fost lipsită nici de căteva incidente, unul dintre invitaţi blocănd din greşeală cu maşina alţi participanţi care trebuia să plece urgent.

×
Subiecte în articol: antimonden