x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Eurovision - Kali tihi, Mihai Ogasanu!

Eurovision - Kali tihi, Mihai Ogasanu!

de Dana Andronie    |    20 Feb 2006   •   00:00
Eurovision - Kali tihi, Mihai Ogasanu!

Daca la Eurovisionul de anul trecut compozitorul Mihai Ogasanu era pus in umbra de notorietatea solistei (Loredana), acum rolurile s-au inversat.

Ogasanu a ales o eleva din Scoala Vedetelor pentru a-i duce proiectul Space Ville la Eurovision 2006. Ioana Sihota este o necunoscuta care promite. Compozitorul s-a bazat, in alegerea lui, numai pe valoare, nu si pe notorietate. Ca sa fim mai expliciti, Loredana era fara indoiala o voce de exceptie, dar si un brand. Anul acesta, brandul este Ogasanu, iar vocea de exceptie, Ioana Sihota.

TREND. "Deformatia" de regizor l-a ispitit pe Mihai Ogasanu sa se prezinte la semifinala cu un minispectacol: solista imbracata in stewardesa, efecte speciale, body-painting etc. Detalii: vopseaua a fost adusa de la Lyon, doua ore dureaza pictarea corpurilor dansatoarelor, una dintre fetele backing-vocals este Camelia Marinescu, fosta partenera de scena a compozitorului pe vremea cand era si solist etc. Coregrafia este asigurata de Malina Andrei. Toate acestea, pentru o piesa funky-jazz, "United heavens", care-si propune sa schimbe trendul Eurovisionului, care se indreapta vertiginos spre internationalizarea manelelor.

Proiectul lui Mihai Ogasanu este ambitios si riscant. El si-a propus sa reprezinte Romania la Atena cu o piesa jumatate funky, jumatate jazz, adica doua genuri total lipsite de aderenta la publicul romanesc. Asa cum se stie, 50% din ponderea punctajului apartine telespectatorilor. Si pentru ca Ogasanu este grec dupa tata, ii uram "Kali tihi!" (succes).

×
Subiecte în articol: antimonden ogasanu