x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Familia lui George Michael neagă ''circumstanţele suspecte'' invocate cu privire la moartea acestuia

Familia lui George Michael neagă ''circumstanţele suspecte'' invocate cu privire la moartea acestuia

27 Dec 2016   •   20:30
Familia lui George Michael neagă ''circumstanţele suspecte'' invocate cu privire la moartea acestuia

Familia cântăreţului şi compozitorului britanic George Michael, decedat duminică la vârsta de 53 de ani, neagă existenţa unor ''circumstaţe suspecte'' cu privire la moartea acestuia, informează EFE. 

''Contrat unor informaţii, nu au existat circumstanţe suspecte cu privire la moartea sa şi din adâncul inimilor noastre le mulţumim tuturor celor care, pe bună dreptate, au ales să celebreze viaţa şi memoria sa în aceste triste momente'', se arată în comunicatul dat publicităţii de un reprezentant al artistului. 

''Familia şi prietenii apropiaţi ai lui George au fost impresionaţi dincolo de cuvinte de efuziunea de iubire faţă de el în orele şi zilele care au trecut de la moartea sa'', se menţionează în mesaj. 

Comunicatul vine după ce stilistul britanic Fadi Fawaz, partenerul artistului, a declarat că "nu va uita niciodată" fatidicul moment în care a găsit corpul neînsufleţit al cântăreţului la reşedinţa din Goring-on-Thames (Oxfordshire), Londra, în dimineaţa de Crăciun, arată The Guardian. 

Reprezentanţii poliţiei au descris duminică moartea artistului drept ''inexplicabilă, dar nu suspectă''. 

Managerul starului pop, Michael Lippman, a declarat că acesta a fost găsit ''în pat, în pace'', în dimineaţa de Crăciun şi că moartea ar fi survenit în urma unui atac de cord. 

Fanii s-au adunat în faţa casei lui George Michael din Oxfordshire, dar şi în preajma locuinţei din Highgate, din nordul Londrei, pentru a depune flori şi lumânări pe treptele de la intrare, mai scrie The Guardian.AGERPRES

×