x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Fetița Cameliei Potec a trecut printr-o perioadă GREA din cauza unei „bacterii necunoscute”

Fetița Cameliei Potec a trecut printr-o perioadă GREA din cauza unei „bacterii necunoscute”

19 Mai 2019   •   16:11
Fetița Cameliei Potec a trecut printr-o perioadă GREA din cauza unei „bacterii necunoscute”
Sursa foto: Instagram Camelia Potec

În toamna anului trecut, Camelia Potec, fosta campioană olimpică de la Atena,  a devenit pentru prima oară mamă, la vârsta de 36 de ani, când a născut o fetiță superbă. Sportiva a născut pe 4 septembrie. Timp de două luni nu s-a dezlipit de cea mică, apoi și-a reluat munca la Federația Română de Natație, unde e președinte. 

Camelia Potec a avut probleme la nașterea fetiței sale și spune că aceasta s-a acomodat destul de greu după ce a venit pe lume, din cauza unei bacterii necunoscute.

„Viața s-a schimbat după venirea ei pe lume, iar sentimentele pe care le trăiesc sunt de nedescris. Toată perioada a fost dificilă, mi-a fost rău nouă luni, dar a meritat. Ea a avut probleme cu respirația și o bacterie necunoscută la naștere, s-a acomodat mai greuț cu lumea exterioară”, a declarat Camelia Potec, pentru stirileprotv.ro.
 

×
Subiecte în articol: camelia potec