Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Un joc a fost", "A trecut vara", "Cercul vieţii", "În loc de bun rămas", "Nerostitele cuvinte"... Într-un singur cuvânt rostit şi cântat: RIFF! Florin Grigoraş (fondator), Mihaela Grigoraş, Cosmin Cruţiu, Florin Demea şi Adrian Moldovan ne invită motivat la Palatul Copiilor, pe 9 octombrie. RIFF aniversează 40 de ani!
● Jurnalul Naţional: De câte ori v-aţi trezit în zori "posac, fără chef să fiţi pe plac/ soţ model şi la toate atent/gata în orice moment"?Florin Grigoraş: Mă trezesc dimineaţa la ora 6:00, de obicei, vesel şi cu chef de vorbă. Posac nu, dar iritat, nervos, se întâmplă să fiu uneori pentru că trăim vremuri agitate şi urâte. Soţ model, nu cred! Nu prea merg la cumpărături în piaţă. Nu sunt personajul din cântec. Am o familie frumoasă, am multă linişte acasă. Familia este un sprijin pentru mine în tot ce fac.
● După 40 de ani mai aveţi "Nerostite Cuvinte"?
Atâta timp cât vom exista ca trupă vom exprima ceea ce gândim. Subiecte ne dă viaţa, dar trebuie, o dată cu trecerea timpului, să fim tot mai selectivi. Foarte uşor poţi deveni penibil pe scenă.
●Peste 3.500 de concerte în ţară şi în Europa. Un trecut glorios. Viitorul sună... ocupat?
Citește pe Antena3.ro
Avem concerte, organizăm turnee în ţară. Vrem să edităm un DVD - "Riff în concert", cu materialul din februarie la Sala Palatului. Lucrăm în studio la un nou disc. Suntem ocupaţi...
● Aţi scris istorie. Vă consideraţi eroi (bineînţeles, în lumea muzicii)?
Da. Am fost întotdeauna o "trupă de turneu", am cântat în aproape toate oraşele, chiar şi în comune mari. Am cântat pentru trei generaţii şi uşor, uşor poate o să ajungem şi la a patra. Primul concert rock pentru unii a fost cu Riff. Prima "cucerire" au făcut-o unii la un concert Riff. Pentru alţii am fost "băieţii fericiţi de pe scenă", i-am făcut să-şi cumpere o chitară şi să cânte... Îmi povestea un prieten, după spectacolul din luna mai de la Mediaş, că un vecin de-al lui şi-a obligat băiatul să vină cu el la concertul Riff, pentru a-i arăta că există viaţă şi fără calculator...
● De unde aţi avut bani să vă întreţineţi în toată această carieră longevivă? În România, nu se prea câştigă din muzica de calitate...
Bani, bani, bani... Subiect de dispută permanentă şi într-o trupă rock. Înainte de 1989 turneele erau foarte lungi şi puteam să ţin trupa şi echipa tehnică numai din banii câştigaţi din concerte. Eram artişti liber-profesionişti. După '90 lucrurile s-au schimbat. Pe lângă concerte, organizez festivaluri, evenimente, compun muzică de teatru, lucrez la studio.
● Merită, în România, să cânţi într-o trupă... în vârstă de 40 de ani?
Altă trupă nu am, numai pe asta veche, dar adevărată! Merită să cânţi, în primul rând pentru tine. Pe scenă eşti un om liber, cu ideile, cu sentimentele şi cu gândurile tale. Publicul vede toate astea. Merită, chiar dacă tot timpul trebuie să faci sacrificii, să aplanezi conflicte interne mai mari sau mai mici, să nu ai concediu, să cumperi toată viaţa instrumente muzicale...
● Aţi făcut hit din "Povestea lor"... Care ar fi "Povestea voastră" - în varianta scurtă?
Copii ai fenomenului Flower Power, ai Woodstocklui, ai Festivalului Isle of Wight. Am pornit pe un drum, patru elevi de liceu din Sibiu; o trupă rock. Concerte, concerte şi înregistrări. Am trăit o viaţă făcând asta. Şi acum suntem tot patru, câteodată cinci, şi ne face mare plăcere să fim pe scenă.
● Aveţi ceva de schimbat la voi? Sau la vârsta voastră nu mai e cazul...
Am schimbat şi schimbăm permanent câte ceva. Unele dintre piesele pe care le cântăm în concerte au fost compuse pe vremea când o parte din cei aflaţi în sală nici nu erau născuţi. Nu e uşor să le prezinţi, să îi faci să le înţeleagă şi să te şi aplaude.
● A rămas rockul românesc fără direcţie?
A rămas fără emisiuni radio - emisiuni care să educe publicul în a asculta rock -, fără emisiuni tv, fără un ziar de specialitate. Ca artist nu ai unde să lansezi o piesă nouă. Trupele de rock au nevoie de organizare, de mai multă pasiune, de exigenţă. La fel şi redactorii muzicali. Concertele organizate cu intrarea liberă, cu un public pestriţ, au dus la degradarea actului artistic. Am văzut instrumentişti tineri foarte buni, dar care nu au unde să-şi cânte muzica. Se trăieşte modest din coveruri cântate în cluburi.
