x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden George Clooney spune că presa o hărţuieşte pe Meghan Markel

George Clooney spune că presa o hărţuieşte pe Meghan Markel

12 Feb 2019   •   16:08
George Clooney spune că presa o hărţuieşte pe Meghan Markel

Mass-media o hărţuieşte pe Meghan Markle la fel cum a făcut cu prinţesa Diana, care şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină la Paris în timp ce era urmărită de paparazzi, a declarat marţi actorul George Clooney, relatează Reuters. 

George Clooney şi soţia lui Amal au participat la nunta lui Meghan Markle cu prinţul Harry, fiul prinţesei Diana, anul trecut, când actriţa americană a devenit cel mai nou membru al familiei regale britanice. 

Ducesa de Sussex, aşa cum este cunoscută acum, aşteaptă primul ei copil, fapt care a suscitat imediat interesul mass-media. 

"Pur şi simplu o urmăresc pe Meghan Markle peste tot, este vânată şi denigrată", a declarat Clooney pentru revista australiană WHO. 

"Este o femeie însărcinată în şapte luni şi este vânată şi hărţuită la fel ca prinţesa Diana, istoria se repetă", a adăugat Clooney. 

La sfârşitul săptămânii trecute, în presă au apărut detalii despre o scrisoare intimă pe care Meghan i-ar fi trimis-o tatălui ei. 

"Nu vă pot spune cât de frustrant este să văd făcută publică o scrisoare din partea unei fiice către tatăl ei, cred că este un lucru iresponsabil şi sunt surprins de asta", a declarat George Clooney. 

Luna trecută, cinci prieteni apropiaţi ai lui Meghan Markle au declarat pentru revista People că ducesa a fost victima unor "minciuni şi neadevăruri" şi a unei campanii de hărţuire şi s-au declarat îngrijoraţi că aceste lucruri i-ar putea afecta pe ea şi pe bebeluş. 

În 2016, la scurt timp după ce relaţia lor a devenit publică, prinţul Harry a făcut o declaraţie rară în care a criticat mass-media pentru că a intrat în viaţa privată a lui Meghan, spunând că presa a supus-o "unui val de abuzuri şi hărţuiri".

AGERPRES

×