x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Gest de milioane al Deliei pentru un pusti de 7 ani

Gest de milioane al Deliei pentru un pusti de 7 ani

10 Apr 2015   •   15:43
Gest de milioane al Deliei pentru un pusti de 7 ani

Ieri seara a fost randul Deliei sa se alature campaniei de Paste desfasurate de Antena 1, “Cioc-cioc”. Jurata X-Factor a fost protagonista unui moment extrem de emotionant, o surpriza pusa la care pentru Rares, un pusti de 7 ani care se declara cel mai mare fan al artistei. Baietelul sufera de tetrapareză spastica, nu a mers niciodata, dar asta nu il impiedica sa fie un baietel normal, aboslut adorabil. Delia impreuna cu parintii acestuia i-au pregatit cea mai mare surpriza de care a avut parte pana acum si l-au adus in locatia in care artista urma sa concerteze. Inainte de a urca pe scena, cei doi s-au vazut pentru prima oara, iar intalnirea a fost cu siguranta una de neuitat pentru amandoi. Ramas fara cuvinte la inceput, Rares a exprimat prin gesturi tot ce avea sa-i spuna idolului sau, a luat-o in brate, a pupat-o, iar la final a invitat-o chiar si la un cheesecake cu capsuni. “Rares este unul dintre cei mai frumosi si mai curajosi baietei pe care i-am intalnit. Este o lectie de viata atat de frumoasa!”, a declarat Delia. Si, pentru ca surpriza sa fie completa, Rares a cantat impreuna cu Delia, pe scena, piesa lui preferata, “Pe aripi de vant”.

De mai bine de o saptamana vedetele Antena 1 bat la usile telespectatorilor care s-au inscris pe http://a1.ro/cioc-cioc si le aduc cosuri pline cu bunatati pentru Paste. Zeci de surprize, zeci de cadouri, zeci de momente emotionante si zambete, sunt cateva din rezultate adunate in aceste cateva zile.

×