Recurgand la o adevarata arheologie muzicala, Grigore Lese va incerca sa recreeze, duminica, la Sala Radio, lumea satului romanesc de sfarsit de secol XIX, cand plecarea in catanie era considerata o "trecere" precum nasterea, nunta si moartea.
La Sala Mihail Jora a Radiodifuziunii Romane, Grigore Lese va sustine la 26 martie, de la ora 19:00, concertul Obarsii, organizat de Oficiul National pentru Cultul Eroilor si Societatea Romana de Radiodifuziune si produs de fundatia Om Bun. TRADITII. Lese va interpreta cantece despre razboi, catanie, prizonierat si refugiere, unele dintre acestea, pentru prima oara in fata publicului. Vor fi alaturi de el pe scena oameni care cred in forta spirituala a acestui neam si care spera ca sensul cantecului traditional sa fie redescoperit, acum, cand muzica folclorica s-a indepartat de obarsii si a devenit un bun de consum. Astfel, Doina Lavric (filolog) aduce in scena cantece de mult uitate din Bucovina interpretate vocal si sustinute de un acompaniament discret la cobza, Lenuta Purja din Agriesu Glanetasului - exemplul cel mai clar al confuziei existente actualmente la capitolul "muzica traditionala": desi detinatoare a peste 100 de premii de interpretare, nu a fost deloc mediatizata. Singurul, in afara de Grigore Lese, care a inteles ceea ce transmite prin cantec, a fost Marcel Iures, care in urma cu doi ani a invitat-o intr-un recital, acolo unde ii este locul muzicii adevarate: intr-o sala de teatru, in fata unui public avizat, Claudia Copaciu - absolventa a Academiei de Muzica "Ghe. Dima" din Cluj este profesoara de muzica si dirijeaza corul Bisericii Ortodoxe Sf. Nicolae - si Ana Ilca Muresan din Valea Ungurasului. In spectacol isi vor mai da concursul Lorena Nechifor - studenta la Universitatea de Muzica Bucuresti si Teodora Sabou - masterand in psihologie la SNSPA, care totodata vor aduce in prim-plan zonele etnofolclorice Vaslui si respectiv Zalau. Finalul spectacolului este rezervat unei piese religioase, mai precis unui imn inchinat Fecioarei Maria, insotit de Gruia Stoia la orga.Citește pe Antena3.ro