x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Hai la vot! - Gala Frumuseţii

Hai la vot! - Gala Frumuseţii

de Catalina Iancu    |    19 Mai 2007   •   00:00
Hai la vot! - Gala Frumuseţii
Sursa foto: Lucian Alecu/

Vedete şi profesionişti din industria de frumuseţe din Romănia se vor intălni la Teatrul Naţional, unde, la 22 mai, se vor decerna Premiile "Pantene Beauty Awards".

Vedete şi profesionişti din industria de frumuseţe din Romănia se vor intălni la Teatrul Naţional, unde, la 22 mai, se vor decerna Premiile "Pantene Beauty Awards".

Â
Gala Frumuseţii, aflată la cea de a şasea ediţie, se pregăteşte să intindă covorul roşu. Gazda serii va fi Mihaela Rădulescu. Juriul format din jurnalişti şi organizatori va acorda uneia dintre persoanele prezente la eveniment premiul pentru "Cea Mai Strălucitoare Apariţie a Serii". Anul trecut, trofeul acestei secţiuni a fost adjudecat de Cătălin Botezatu.

Â

Anul acesta vor fi recompensate şapte categorii profesionale şi şase categorii speciale. Cele profesionale includ premiile pentru: "Excelenţă in Coafură", "Excelenţă in Machiaj", "Excelenţă in Fotografie", "Modelul Feminin" / "Modelul Masculin al Anului" şi "Excelenţă in Stilism Vestimentar", cărora li se adaugă premiul pentru "Excelenţă in Jurnalism in Domeniul Frumuseţii". Categoriile speciale sunt "Stil in Cuplu", "Stil Feminin" / "Stil Masculin de Vedetă", "Stil de Coafură", "Frumuseţea Spiritului" şi "Stil in Devenire". Ele vor fi completate de un premiu special pentru consumatori şi un premiu pentru cel mai talentat tănăr designer.

×
Subiecte în articol: antimonden