x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Ibrahim Ferrer a cucerit Bucurestiul

Ibrahim Ferrer a cucerit Bucurestiul

26 Apr 2004   •   00:00

Simplu, mic de statura, cu capul ascuns sub nelipsita-i sapca, a ridicat in picioare publicul din Sala Palatului, venit sa vada primul lui concert la Bucuresti.

MODESTIE. Ibrahim Ferrer a demonstrat inca o data, de parca mai era nevoie!, ca talentul nu sta in haine luxoase si discursuri fitoase. Print al boleroului si maestru al improvizatiilor vocale, Ferrer nici macar nu se considera muzician, ci un „muncitor". Castigator al mai multor premii Grammy, Ferrer se declara un admirator al lui Fidel Castro si al lui Che Guevara - „El maximo".

LA SUPERLATIV. Pentru cele doua concerte sustinute la Bucuresti, cubanezul a fost insotit in Romania de 16 muzicieni de prima marime, alaturi de care a inregistrat albumul „Buenos Hermanos", in cadrul proiectului Buena Vista Social Club. Publicul roman a fost la inaltime, dansand pana la epuizare. Printre spectatori au putut fi zarite numeroase VIP-uri - Magda Catone, Andrei Gheorghe, Ralu Filip, Dinu Patriciu sau Ileana Pescariu. Nu au lipsit reprezentantii diplomatici ai Cubei la Bucuresti, care s-au simtit „ca acasa". Ibrahim Ferrer a oferit un spectacol de doua ore, care nu va fi uitat usor. Dovada sta si numarul mare de CD-uri vandute in foaierul Salii Palatului, in ciuda preturilor destul de ridicate, de 500.000 si 700.000 de lei.

Dana Ciobanu

×
Subiecte în articol: antimonden