x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Infecțiile cu COVID-19 au crescut pe insula unde a sărbătorit Barak Obama

Infecțiile cu COVID-19 au crescut pe insula unde a sărbătorit Barak Obama

14 Aug 2021   •   23:55
Infecțiile cu COVID-19 au crescut pe insula unde a sărbătorit Barak Obama
Sursa foto: antena3

Cel puțin 74 de oameni au fost confirmați cu COVID-19 în ultimele zile pe insula Martha's Vineyard, acolo unde Barack Obama și-a sărbătorit, în urmă cu o săptămână, a 60-a aniversare.

La petrecerea organizată de familia Obama cu ocazia zilei de naștere a fostului președinte american au partiipat sute de oameni, care nu au respectat măsurile de protecție.

Cel puțin 74 de oameni au fost confirmați cu COVID-19 pe insula Martha's Vineyard, în ultimele zile, cea mai mare creștere în regiune din aprilie și până acum.

Este, însă, mult prea devreme pentru a spune dacă această creștere este cauzată de petrecere, iar Comitetul pentru sănătate Edgartown nu poate spune dacă este vorba de o infectare comunitară până când nu vor veni datele despre infecțiile din această săptămână, scrie Boston Herald.

Purtătoarea de cuvânt a Spitalului Martha’s Vineyard, Marissa Lefebvre, a declarat pentru Herald că a văzut o creștere în rândul persoanelor care vin la teste pentru coronavirus. Ea a spus că numărul cazurilor pozitive este, de asemenea, în creștere și un pacient este internat în spital. Potrivit reprezentantului Spitalului, populația de pe insula este vaccinată în proporție de 95% cu cel puțin o doză.

Mediafax

×
Subiecte în articol: barack obama anti-Covid