x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Info

Info

13 Iul 2008   •   00:00
Info

Zece zile de muzică, teatru şi sporturi de apă fără motor. Amatorii de kayak, kite-surfing sau scuba-diving, dar şi de muzică sînt aşteptaţi între 25 iulie şi 3 august la prima ediţie a Festivalului "Zece pentru Mare", de pe Plaja Corbu. Kumm, Timpuri Noi, Al Jawala, Paraziţii, Trigon, Nightlosers, Fără Zahăr şi Mihai Mărgineanu sînt cei invitaţi să cînte pe această, poate, ultimă plajă neexploatată comercial.

PLAJA CORBU - "Zece pentru Mare"

SCUTIRE MEDICALĂ – Zdubii, încurcaţi de pneumonie

Trupa Zdob şi Zdub (foto), cap de afiş în cadrul Turneului European Linz, a fost nevoită să-şi reprogrameze cîteva concerte dintr-un motiv de ordin medical. Muzicianul Hubert von Goisern, iniţiatorul turneului muzical pe firul occidental al Dunării şi invitat să cînte alături de zdubi, s-a îmbolnăvit de pneumonie. Astfel, concertul din Stuttgart a fost amînat pentru 17 iulie, iar cel din Karlsruhe pentru 22 iulie.

SEZON NOU - Se redeschide Taverna estival

Berti Barbera şi Iulian Vrabete pun munca înaintea distracţiei. Din această seară, de la ora 23:25, cei doi muzicieni redeschid uşile Tavernei estival la TVR 1. Prima ediţie din această vară aduce cover-uri şi momente de jam session, dar şi piese proprii ale artiştilor Millenium, Alina Sorescu, Berti Barbera şi Nicu Patoi, care au lansat de curînd albumul "Stringasong". Trupa Phenomenum îşi face azi debutul la TVR 1.

×
Subiecte în articol: antimonden