UNIVERSAL MUSIC. Universal Music Group (UMG), parte a grupului Vivendi, este lider in industria muzicala internationala, cu o cota de piata de 25,5% in 2005. UMG este
no. 1 in tari care reprezinta impreuna mai mult de 50% din vanzarile de muzica la nivel mondial, incluzand SUA si Marea Britanie. Universal Music Romania (UMR) este a cincea sucursala din Europa de Est, dupa Ungaria, Polonia, Cehia si Slovacia, si va fi condusa de General Manager Ioana Fesnic, 34 de ani. "Romania are un catalog local dinamic, dar si apetenta pentru repertoriul international, piata crescand cu 150% in ultimii patru ani. Suntem optimisti in ceea ce priveste viitorul noii companii, dar si al artistilor locali", a declarat Lucian Grainge, Presedinte Universal Music Group International. (A.R.)
FESTIVAL. A zecea editie a festivalului international de jazz de la Garana se va desfasura in perioada 13-16 iulie, iar Jean-Luc Ponty va fi cap de afis. Cel mai important violonist de jazz din lume va conduce un grup format din William Lecomte - keyboards, Guy Nsangue - bass electric, Thierry Arpino - tobe si Taffa Cisse - percutie. Pe scena festivalului vor mai evolua Flying East (SUA), Liviu Manciu Trio, All Stars American Grantees Band (SUA), Blue Family (Serbia), Gyarfas Istvan Group (Ungaria), Shukar Collective, Bega Blues Band feat. Mircea Bunea and Matyas Priboszky si multi altii. O alta mare atractie va fi recitalul Aurei Urziceanu, acompaniata de un grup international. (A.R.)
ANIVERSARE. Inca de la infiintare, in urma cu sase ani, Fire Club s-a impus in peisajul underground al Bucurestiului. Pe scena clubului au concertat trupe de calibru ca Born from Pain, La Plebe, Parazitii, Red Man, Vama Veche, Cargo, dar si din noul val: Luna Amara, Coma, E.M.I.L., Zale, Da Hood etc.. Indiferent de gen, in Fire Club se asculta numai muzica de calitate si de aceea este asaltat de un public cunoscator si fidel. Deseara, in Fire canta Luna Amara, E.M.I.L., Coma si Crize. (A.R.)