x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Inspirat de pui si bere / Komornyik si economia de piata

Inspirat de pui si bere / Komornyik si economia de piata

de Simona Ecovoiu    |    08 Mar 2006   •   00:00
Inspirat de pui si bere / Komornyik si economia de piata

Ovidiu Komornyik este artistul total: canta, compune, dar si inregistreaza albume, atat pentru el, cat si pentru alti artisti, in al sau studio, OVO Music.

Ovidiu Komornyik este artistul total: canta, compune, dar si inregistreaza albume, atat pentru el, cat si pentru alti artisti, in al sau studio, OVO Music.

Mai nou, Ovidiu a descoperit ca poate castiga bani frumosi si din reclame tv. Prima incercare, care s-a dovedit o reusita, a fost la o marca de bere. Dupa ce a realizat ca se descurca onorabil si la acest capitol, a continuat seria colaborarilor de gen. Astfel, de curand, si-a batut capul cu o melodie ce urmeaza a promova un model de cuptor cu microunde: "Multi ma intreaba cum reusesc sa compun astfel de muzica. De pilda, inainte de a realiza melodia pentru bere, am baut o sticla. In privinta cuptorului, a fost mai greu, dar nu imposibil. Am bagat un pui in el si, in timp ce ma uitam cum se rumeneste, mi-au venit si ideile".

DUET DE SUCCES. Ovidiu si Angela Similea au testat publicul din intreaga tara, turneul lor, recent incheiat, fiind incununat de succes: "Eu si Angela cantam impreuna doua melodii si ma bucur ca au prins la public". Si, ca sa vedeti ca nu se lauda degeaba, va informam ca cel mai recent album al sau, intitulat "Cand vin acasa", s-a vandut in peste 20.000 de unitati. Interpretul si-a schimbat si look-ul la sugestia designerului Alina Buzatu: "Deh, la vremuri noi, haine noi!".

MUZA
"Multi ma intreaba cum reusesc sa compun astfel de muzica. De pilda, inainte de a realiza melodia pentru bere, am baut o sticla. In privinta cuptorului, a fost mai greu, dar nu imposibil. Am bagat un pui in el si, in timp ce ma uitam cum se rumeneste, mi-au venit si ideile"
Ovidiu Komornyik
cantautor

×
Subiecte în articol: antimonden