Numeroase mesaje și surprize pentru Ioana Ginghină! Actrița care o interpretează pe Geanina în serialul “O grămadă de caramele”, de la Happy Channel, împlinește astăzi(21 septembrie) 40 de ani, iar ziua ei de naștere a fost sărbătorită ca la carte de cei dragi.
“Am primit foarte multe mesaje și urări. Este și o vârstă rotunda, ai mei sunt mai impresionați decât mine că am împlinit 40 de ani. Sunt împăcată cu vârsta, nu am stat degeaba până acum. Vârsta a venit la pachet cu numeroase împliniri, satisfacții”, mărturisește Ioana Ginghină.
Actrița, pe care fanii o pot urmări în fiecare luni și marți, de la ora 19.00, în serialul “O grămadă de caramele”, de la Happy Channel, și-a sărbătorit ziua de naștere în avans.
“Dorința mea cea mai mare a fost să-mi văd finuțul din Bucovina, pe care nu îl mai văzusem de patru ani. Week-endul trecut, când a fost și Alexandru liber, am mers în Bucovina, așa că pot să spun că mi-am petrecut ziua de naștere mai devreme”, a povestit ea.
Cu toate astea, surprizele au continuat pentru Ioana. Plecat într-un turneu de promovare al unei piese de teatru, Alexandru s-a întors astăzi, în București, pentru a-și vedea soția, iar Ruxandra - fiica lor a răsfățat-o pe îndrăgita actriță cu tot felul de gesturi frumoase încă de la prima oră a dimineții.
“Ruxandra a chiulit de la școală, ca să nu mă trezesc eu la 6 dimineața. Mă tine de dimineață numai în cadouri.”, spune Ioana Ginghină, amuzată de situație.