x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Iuliana și Nicoleta Luciu, rivale în restaurantul lui Nea Mărin: ”Eu, dacă voi câștiga, nu împart premiul cu sora mea”

Iuliana și Nicoleta Luciu, rivale în restaurantul lui Nea Mărin: ”Eu, dacă voi câștiga, nu împart premiul cu sora mea”

02 Iul 2018   •   17:24
Iuliana și Nicoleta Luciu, rivale în restaurantul lui Nea Mărin:  ”Eu, dacă voi câștiga, nu împart premiul cu sora mea”
Sursa foto: marius

Noul sezon  ”Poftiți pe la noi: Poftiți la Nea Mărin” vine cu o mulțime de surprize pentru telespectatori. Începând de duminică, 8 iulie, de la ora 20.00,  Nea Mărin, care are în fiecare ediție câte patru vedete invitate să-l ajute, și Liviu Vârciu, care-l are alături pe Andrei Ștefănescu, sunt într-o continuă competiție. Și asta pentru că Liviu și Andrei și-au deschis și ei o terasă, chiar în fața casei de pe ponton, casă în care și locuiesc în această perioadă, la câțiva metri de restaurantul lui Nea Mărin.

În prima ediție a show-ului, difuzată duminică, luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1, cele patru vedete pe care Nea Mărin le aduce în restaurantul de pe malul mării sunt surorile Iuliana și Nicoleta Luciu, Jean de la Craiova și Vasilică Godja. Cei patru invitați sunt în competiție unul cu celălalt și fiecare dintre ei își dorește să câștige premiul de 2.000 de euro.

Încă de la început, Nicoleta Luciu a declarat că ea o consideră rivală pe sora sa în aceeași măsură în care îi consideră și pe Jean și Vasilică.

”Eu vreau să câștig. Nu am de gând să împart premiul cu sora mea, vreau să fie un cadou pentru copii, o excursie la Disneyland. Cred că nici ea nu ar împărți premiul cu mine, suntem fiecare pe cont propriu aici”, spune Nicoleta Luciu.

Ca de fiecare dată, Nea Mărin are grijă ca fiecare participant să muncească din greu pentru premiu: ”Nea Mărin e din ce în ce mai dur, cu pretenții tot mai mari. Cu cât înaintează în vârstă are așteptări și mai multe”, recunoaște Nicoleta.

”Nea Marin nu s-a schimbat deloc și nici nu cred că se va schimba vreodată. Când te pune să faci ceva trebuie să execuți, nu discuți. Până acum am scăpat de ‘corecția’  lui, dar de data asta n-am mai reușit”, mărturisește, la rândul ei, Iuliana Luciu.

Căror provocări vor fi nevoite să facă față cele patru vedete, cum se vor descurca cu sarcinile date de Nea Mărin și cine va reuși să câștige până la urmă premiul, telespectatorii vor afla în prima ediție a noului sezon ”Poftiți pe la noi: Poftiți la Nea Mărin”, care va fi difuzată duminică, luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1.

 

×
Subiecte în articol: nea marin