x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Jose Carreras, marele absent

Jose Carreras, marele absent

de Anca Stanescu    |    04 Iul 2007   •   00:00
Jose Carreras, marele absent

Un zvon incepuse să plutească printre ziariştii prezenţi marţi, 3 iulie, la Casa Vernescu, cu ocazia conferinţei de presă organizate inaintea Galei Charity Dinner. "Aţi auzit? Nu mai vine!" Era vorba, bineinţeles, despre "special guest-ul" Jose Carreras. In ciuda infrigurării cu care a fost aşteptat, acesta nu şi-a făcut apariţia. La 14:40 (conferinţa fusese anunţată incă de la ora 14:00!) Luminiţa Anghel (foto) şi-a cerut mii de scuze pentru că am fost lăsaţi să aşteptăm şi mai ales pentru că marele tenor a lipsit. "Am aflat şi noi in ultimul moment acest lucru", a argumentat căntăreaţa. "Era foarte obosit cănd a venit aseară (luni, 2 iulie) şi probabil că doreşte să se menajeze. După cum ştiţi, s-a luptat multe luni cu leucemia. In plus, a avut multe repetiţii şi probabil a preferat să-şi păstreze forţele pentru concert." La căt s-a ridicat onorariul lui Jose Carreras? Organizatorii au spus că suma este confidenţală, dar că are "peste 5 zerouri in coadă". Noroc cu sponsorii... Oricum, bugetul intregului eveniment a ajuns la peste 400.000 de euro. Oare vor fi acoperite cheltuielile? Să sperăm că da, pentru că, la suma strănsă din vănzarea biletelor (500 de euro de persoană) se va mai adăuga şi cea provenită din licitaţia ce se va derula in cadrul galei. C-o fi una, c-o fi alta, important este că Jose Carreras (acompaniat de soprana Alexandra Coman şi de Orchestra Filarmonicii "George Enescu", dirijată de maestrul David Gimenez) va cănta diseară, o oră intreagă, incepănd cu 20:45. Fondurile strănse in cadrul Galei Charity Dinner, eveniment organizat in sprijinul Fundaţiei United Way Romania, vor imbunătăţi viaţa a peste 5.000 de persoane aflate in dificultate.Â

×
Subiecte în articol: antimonden