x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Juraţii de la „Chefi la cuţite” ne îndeamnă la moderaţie: „Faceţi multe feluri, dar mâncaţi câte puţin din fiecare!”

Juraţii de la „Chefi la cuţite” ne îndeamnă la moderaţie: „Faceţi multe feluri, dar mâncaţi câte puţin din fiecare!”

24 Dec 2017   •   09:33
Juraţii de la „Chefi la cuţite” ne îndeamnă la moderaţie: „Faceţi multe feluri, dar mâncaţi câte  puţin din fiecare!”

Cei mai simpatici chefi din ţară, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu, ne sfătuiesc ce să nu ne lipsească de pe masă în perioada Sărbătorilor. Mottoul lor este: „Cât mai multe feluri de mâncare, consumate cu moderaţie - un pic din fiecare!”. Iată ce înseamnă Crăciunul pentru juraţii emisiunii „Chefi la cuţite”.

Sorin Bontea. Îşi va petrece Crăciunul și Revelionul în familie, alături de copii și de soție. „Așteptăm zăpada, apoi vom da o fugă la munte, cel mai probabil. Împreună pregătim și masa de Sărbători, unde toți contribuim. De exemplu, fata mea este responsabilă cu desertul, iar eu mă asigur ca piftia și cârnații să fie un deliciu. Îmi place mult ca în perioada Crăciunului să miroasă a cozonac și a sărbă­toare în casă. Şi consider că sarmalele, cozonacul și salata de boeuf ar trebui să se regăsească pe orice masă de Crăciun! Eu merg pe tradiție, pentru că în restul anului avem destul timp să gătim orice altceva. Așa că dacă dieta vă permite și nu aveți restricții alimentare, un meniu tradițional este cea mai bună alegere în perioada Sărbă­torilor. Dar cu moderaţie!”, ne-a spus chef Bontea. Aceste e foarte mândru de fiica sa, care se pricepe de minune la rețetele dulci. „A pregătit brownies, lava cake, până și torturi… Toate au fost delicioase!”

 

Florin Dumitrescu. Va aduna în jurul mesei de Crăciun toate persoanele dragi. „Voi petrece acasă, alături de soție și de fetițe, de familie și de prieteni. Vom împodobi bradul împreună, vom face focul în sobă și vom pregăti preparatele tradiționale”, ne-a dezvăluit chef Dumitrescu. Acesta ne-a declarat că de pe masa sa nu vor lipsi cozonacii și sarma­lele: „Vom pregăti împreună bucatele tradiționale și sper să îmi rămână timp pentru rețeta mea specială de cozonaci. Îmi aduc aminte și acum Ajunul Crăciunului și mirosul autentic de preparate românești pregă­tite de mama mea. Mă trezeam nerăbdător să îmi găsesc cadoul de la MoșCrăciun, apoi ne așezam la masă. Nu aveam vreun fel preferat, dar acum am o rețetă pe care o includ mereu în meniul de Sărbători. Cârnații de casă pregătiți alături de soția mea. Cu toate acestea, cred că singurul sfat pentru o masă perfectă de Crăciun este să fii înconjurat de cei apropiați”.

 

Cătălin Scărlătescu . Va petrece Crăciunul în Germania, unde o să gătească pentru o comunitate de români, mai exact 500 de persoane. „În orașul Kirchham vom organiza un adevărat ospăț, iar de pe mese nu vor lipsi preparatele tradiți­onale, că doar este sărbătoare! Avem multe surprize pregătite pentru cei care vor participa. În ceea ce priveşte Revelionul, acesta fiind ceva mai aparte, am de gând să îl petrec pe nisipul alb… cu două sirene!”, ne-a spus Chef Scărlătescu. Acesta ne-a dat şi câteva sfaturi pentru o masă perfectă de Crăciun: „Nu ar trebui să lipsească nimic de pe masă! De Crăciun îmi place să văd masa de sărbătoare cu toate bucatele... Singurul lucru de care trebuie să ținem cont este canti­tatea. Cel mai mult îmi place să pregătesc cozonaci cu rahat, mă autoproclam Stăpânul Cozona­cilor! Salata de boeuf și piftia sunt și ele preferatele mele... Le fac tot eu, după o rețetă proprie”. Cum Cătălin a reuşit să slăbească anul acesta câteva zeci de kilograme, l-am întrebat cum se împacă dieta sa cu masa de Sărbători. „Singurul lucru de care voi ține cont este cantitatea, nu am de gând să fac excese. Așa că voi gusta din toate, câte puțin... Am de gând să mă bucur de toate gusturile tradiționale, dar nu din plin! Crăciunul este special, iar bucatele auten­tice, românești nu ar trebui să lipsească de pe masă, dar putem să le gustăm, nu să ne înfruptăm din toate rapid”, a încheiat el.

×
Subiecte în articol: Chefi la cuțite