x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Juratul ”X Factor” Horia Brenciu petrece alături de familie toată noaptea din Ajunul Crăciunului

Juratul ”X Factor” Horia Brenciu petrece alături de familie toată noaptea din Ajunul Crăciunului

20 Dec 2017   •   15:30
Juratul ”X Factor” Horia Brenciu petrece alături de familie  toată noaptea din Ajunul Crăciunului
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gabriela Arsenie

Juratul ”X Factor” Horia Brenciu mărturisește că, anul acesta, sărbătorile au venit mai repede pentru el, însă momentele speciale din sânul familiei sunt rezervate pentru noaptea de Ajun.

”Pentru mine, sărbătorile de iarnă au început ceva mai devreme, pe 8, 9 și 10 decembrie, aceste zile reprezentând și cadoul pe care fanii și prietenii mei mi l-au făcut cumpărând bilete la concertele mele de Crăciun, de la Sala Palatului. Cu familia voi sta pe 24 decembrie, toată noaptea. Și eu am dreptul la un cadou! Numai Moș Crăciun știe ce cuminte am fost anul acesta!”, a mărturisit Horia Brenciu, care până atunci mai are însă câteva zile de emoții intense înainte de finala celui de-al șaptelea sezon ”X Factor”.

În marea finală de vineri, de la ora 20.00, pe Antena 1, fiecare dintre cei patru jurați va avea câte un concurent din echipa sa care, initial, a fost compusă în Bootcamp din zece membri. Delia va merge alături de Francesca Nicolescu, echipa Horia Brenciu va fi prezentă prin vocea lui Jeremy Ragsdale, muzica clasică va fi reprezentată în continuare de Ad Libitum și Carla’s Dreams, în timp ce Ștefan Bănică va continua să lucreze alături de Salvatore Pierluca pentru ca vineri să aibă o apariție remarcabilă în marea finală.

×
Subiecte în articol: horia brenciu