M & G s-a infiintat in 1992 si, desi activitatea trupei s-a desfasurat mai mult in zona underground, in sensul ca nu a luat amploare pe piata muzicala romaneasca, membrii formatiei, fratii Mihai si Gabriel, cred ca cele patru albume pe care le-au lansat pana acum si prestatiile live sustinute pot constitui o experienta.
ROXANA I. ANCUTA
|
NOU. Fratii Mihai si Gabriel au adus muzica Ragga la noi |
OBSTACOLE. In prezent, baietii, nascuti si crescuti in Pantelimon, sunt promotorii stilului Raggamuffin Dancehall in Romania, "latura de petrecere a muzicii reggae moderne", cum spun ei. "Am adoptat acest stil deoarece ne-am dat seama ca ne prinde din ce in ce mai mult. Sper ca momentul de ascensiune a muzicii reggae pe plan muzical sa aiba impact asupra incercarii noastre de a aduce aceasta muzica pe piata romaneasca." Reprezentanti ai acestui gen sunt Sean Paul, Shaggy, Bounty Killer, Spragga Benz, Raggasonic si altii. Un rol aparte in ceea ce-i priveste il au si cei de la BUG Mafia. In 1995 au colaborat impreuna cu ei la piesa "Bairam de cartier" inclusa pe albumul de debut semnat M & G. Locuind in acelasi cartier (Pantelimon) pe cele doua trupe nu le leaga doar o simpla colaborare muzicala, ci o veche prietenie. De-a lungul vremii, au mai lucrat impreuna si cu Da Hood Justice. In mai bine de 12 ani de cand au pornit pe acest drum, baietii s-au confruntat cu diverse probleme, obsacole si experiente negative, fiind obligati sa o ia de la zero de fiecare data. Cel mai recent album al lor se numeste "Asalt raggafonic", iar primul extras pe single, care beneficiaza si de un videoclip, este facut in colaborare cu Tataee de la BUG Mafia. Mesajul pe care-l transmit prin intermediul clipului si al albumului este: "Distrati-va, simtiti-va bine, si aveti grija de viata voastra cat mai mult!".
TATICI. Mihai si Gabi au 30, respectiv 31 de ani. Chiar daca muzica le ocupa aproape cea mai mare parte a timpului, ei nu-si neglijeaza nici familia si, mai ales, copiii. Amandoi sunt tatici. "Pe langa faptul ca amandoi avem copii si nu ne putem lipsi de ei... facem muzica si aceasta trebuie sa fie prezenta si este prezenta in viata noastra de zi cu zi."
SUB ARIPA CELOR DE LA BUG
|
BUG Mafia a avut un cuvant serios de spus in ceea ce priveste cariera muzicala a fratilor de la M & G. "Pe langa faptul ca BUG Mafia este trupa cu care am colaborate cel mai mult, atitudinea lor, modul in care abordeaza muzica si faptul ca sunt din Pantelimon, ca si noi, ne-au facut sa vrem sa scoatem materiale sub emblema CASA si sa dorim sa pastram aceasta legatura stransa si in viitor."
|