x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Mai multe vedete internaţionale cărora le-au fost furate fotografii intime fac apel la justiţie

Mai multe vedete internaţionale cărora le-au fost furate fotografii intime fac apel la justiţie

16 Mar 2017   •   12:13
Mai multe vedete internaţionale cărora le-au fost furate fotografii intime fac apel la justiţie

Actriţele Emma Watson, Mischa Barton şi Amanda Seyfried vor recurge la justiţie după difuzarea, împotriva voinţei acestora, a unor imagini sau înregistrări video cu caracter sexual în care acestea apar, iar această formă de agresiune afectează tot mai multe femei, relatează AFP. 

Emma Watson, vedeta noii producţii Disney "Frumoasa şi Bestia", intenţionează să ia măsuri legale după distribuirea pe internet a zeci de fotografii piratate în care aceasta poate fi văzută probând haine. Aceste imagini, care datează de la o sesiune de modă cu un stilist, desfăşurată în urmă cu câţiva ani, "nu o prezintă pe actriţă goală", a declarat purtătorul de cuvânt al actriţei, Luke Windsor, pentru AFP. Potrivit mass-media, imaginile cu Watson au circulat pe "dark web", o parte criptată a internetului, accesibilă doar utilizatorilor specializaţi. Acest incident vine după controversele generate în ultimele săptămâni de o fotografie publicată de revista Vanity Fair, în care actriţa de 26 de ani îşi dezvăluie parţial sânii. 

Într-un alt caz, actriţa britanică Mischa Barton a declarat miercuri în cadrul unei conferinţe de presă că va recurge la justiţie, după ce a fost victimă într-un caz de "pornografie din răzbunare", odată cu difuzarea şi oferirea spre vânzare împotriva voinţei sale a unui videoclip cu caracter sexual în care aceasta apare. Potrivit avocatei sale, Lisa Bloom, un fost iubit al actriţei a încercat să vândă înregistrarea video pentru 500.000 de dolari, iar potenţialii cumpărători ar putea fi urmăriţi penal. O anchetă a poliţiei este în curs de desfăşurare. 

De asemenea, potrivit informaţiilor publicate miercuri de site-ul TMZ, actriţa Amanda Seyfried va da în judecată un site care a publicat fotografii cu ea dezbrăcată, printre care unele făcute în timpul unei partide de sex cu fostul prieten. Site-ul respectiv prezintă numeroase fotografii şi materiale video cu celebrităţi în ipostaze intime, probabil furate. 


Agerpres scrie că luna trecută, un rezident din Chicago (nordul SUA), în vârstă de 29 de ani, a fost condamnat la 9 luni de închisoare pentru piratarea conturilor mai multor celebrităţi pe sistemul de stocare online a Apple iCloud. Condamnarea vine după ce zeci de imagini cu vedete printre care Rihanna, Kate Upton şi Kirsten Dunst dezbrăcate au fost postate online în 2014.

×