Interpreta unor şlagăre nemuritoare şi una dintre cele mai impresionante şi iubite voci din România, Mirabela Dauer a avut o viaţă foarte încercată. De-a lungul celor 70 de ani, artista a trecut prin multe: “Dacă ar fi să povestesc prin câte greutăţi am trecut eu…” îi va mărturisi Mirabela Florentinei Fântânaru sâmbăta această, de la ora 13.00, în cea mai nouă ediţie a emisiunii “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars.
Deşi a declarat de nenumărate ori că nu îi place să îşi pună viaţa pe tavă, Mirabela a acceptat să vorbească deschis la “Dincolo de aparenţe” despre viaţa sa sentimentală: “Probabil că jumătatea mea nu s-a născut încă. Cine ştie ce ne mai aşteaptă în viaţa asta. Nu mi-am făcut o povară din asta. Probabil că Dumnezeu mi-a pregătit altceva!”, va mai spune artista.
Tot sâmbăta, Mirabela va vorbi şi despre împăcarea cu Raoul: “E un copil foarte bun şi foarte talentat, dar s-a pierdut. L-a luat valul şi nu îl condamn. Scena e un miraj!” va mărturisi ea, completând: “Mi-a făcut plăcere să investesc în el. E un om vesel, când vrea el. Dar au fost aceşti trei ani, când nu mai puteam nici pe scenă să stau lângă el, mă sufocam, nu mai puteam suporta prezenţa lui!”.
Despre împăcarea cu Raoul, dar şi despre felul în care reuşeşte să se menţină mereu tânără., îndrăgita artistă vorbeşte sâmbăta această, de la ora 13.00, în cea mai nouă ediţie a emisiunii “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars.