x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Ce a pățit Mircea Badea când a comandat online. A vrut 3 iaurturi: "Au venit  unii cu gălețile"

Ce a pățit Mircea Badea când a comandat online. A vrut 3 iaurturi: "Au venit  unii cu gălețile"

de Redacția Jurnalul    |    17 Apr 2025   •   15:15
Ce a pățit Mircea Badea când a comandat online. A vrut 3 iaurturi: "Au venit  unii cu gălețile"

Realizatorul TV, Mircea Badea, a povestit ce i s-a întâmplat când a comandat mâncare online.

"M-am gândit că mi se va face foame, și eu neavând niciodată răbdarea asta, mă termină nervos asta cu mâncarea, deci eu abia aștept să se inventeze pastila aia, iei una pe zi și gata, deci detest asta cu mâncarea, nu pot să îmi pierd timpul cu asta și prefer din alea de desfaci și gata, mănânci. Și m-am gândit eu să îmi iau iaurt. Repede așa, eram să vin la emisiune, luam copilul care venea din excursie, dă-i și comandă, nu aveam nici ochelarii, intru pe aplicația pe care comandam și zice că "Something is wrong, sorry". Cum "sorry" bă?

Mă enervez și intru pe altă aplicație pe care nu o mai folosisem de un an, uitasem parola, dă-i repede altă parolă, stai că îți trimit codul pe telefon, hai că bag și codul, hai că am și greșit, hai că intru să comand în sfârșit - 3 iaurturi. Bun, zic trei iaurturi sunt suficiente și gata. Sună apoi la ușă. Era unul cu niște găleți. Ce ați făcut, bă? Mi s-a părut mie că totuși era cam scump ce am comandat, dar am zis că asta e. Au venit  unii cu gălețile de iaurt, trei găleți. Zic: "Asta pentru ce"? "Păi e iaurtul dumneavoastră". Acum trebuie să fac cumva să scap de el. Nu mai comand nimic, fără ochelari numai", a povestit Mircea Badea, la o emsiune specială moderată de Mihai Gâdea.

×
Subiecte în articol: mircea badea mancare online