x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Mirică, pe un disc uriaş

Mirică, pe un disc uriaş

de Anca Stanescu    |    26 Iul 2008   •   00:00
Mirică, pe un disc uriaş

Şi-a lansat, alături de parfumul teilor ce înmiresmau aerul la sfîrşit de primăvară, albumul "Retro", cu preluări actualizate ale unor celebre piese din anii ’60-’70.

Şi-a lansat, alături de parfumul teilor ce înmiresmau aerul la sfîrşit de primăvară, albumul "Retro", cu preluări actualizate ale unor celebre piese din anii ’60-’70. "O portocală", "Primăvara", "În rîndul patru", "Iubire, iubire", "A căzut o frunză în calea ta", "Romanţă fără ecou", "Merit eu?", "Atît de fragedă", "Balada", "N-am noroc", "Prieten drag", i-au încîntat deopotrivă şi pe cei care îşi amintesc de acele vremuri, şi pe tinerii iubitori de muzică bună. Mîine, Claudiu Mirică va cînta, de la ora 22:20, la emisiunea Taverna Estival (TVR 1), în cea de-a doua semifinală pentru Cerbul de Aur. El va interpreta două piese de pe albumul "Retro": "Lasă-mi, toamnă, pomii verzi" şi "De va veni la tine vîntul". Ultimul cîntec are exact 40 de ani, fiind lansat în 1968. Un alt aspect interesant este acela că Margareta Pîslaru, compozitoarea piesei "Lasă-mi, toamnă, pomii verzi", a avut recital la Cerbul de Aur tot în urmă cu 40 de ani. Dacă tot se înconjoară de vînt, Claudiu se va proteja cu ajutorul unui costum retro-cool, creat de Catinca Roman. Scena de pe care va cînta va fi reprezentată de un disc de vinil  EP uriaş, de 2 m. Sînt reproduse pe acesta inclusiv "zgîrieturile" specifice. "Lasă-mi, toamnă, pomii verzi", se roagă muzical artistul, întru fermecarea tuturor. Oare îl va asculta toamna pe Claudiu şi îi va pune o vorbă bună la Cerb?

×
Subiecte în articol: antimonden