x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden MONDEN/Suete

MONDEN/Suete

03 Mar 2005   •   00:00

4 MARTIE 2005

Crina Matei, prezentatoare pentru turci

In cadrul evenimentului Spring Collection, ce s-a desfasurat la Plaza Romania, miercuri seara, au urcat pe scena, pentru a prezenta moda, mai multe vedete autohtone. Printre ele, am remarcat-o si pe vedeta postului Antena 1, actrita Crina Matei, care a imbracat o rochita a Casei de moda Ipekyol, made in Turcia. Daca pe scena totul a fost OK, va spunem ca in culise n-au lipsit certurile. De pilda, Nicoleta Luciu s-a ciondanit cu Roxana Ionescu ("Ciao, Darwin!"), pentru un sutien, iar Gianina Corondan a facut scandal, deoarece se astepta ca ea sa fie aleasa amfitrioana, nicidecum Larisa Claru, VJ-ita MTV. Despre Larisa va spunem ca, inaintea paradei, a fost urmarita de un fan, fiind nevoita sa ia doua fiole de calciu si de magneziu ca sa mai poata urca pe scena. Probabil acesta este si motivul pentru care emotiile i s-au amplificat, scapand cateva greseli gramaticale. S-a scuzat, doar ce mai era sa faca? (Simona Ecovoiu)

Starul porno Titus Steel va realiza o emisiune tv erotica

Titus Steel este cel mai cunoscut actor roman de filme porno, asa ca a fost invitat de onoare, impreuna cu iubita lui, Jasmine, la expozitia Eros Show. Evenimentul va avea loc in perioada 10-13 martie, la World Trade Plaza, cu incepere de la orele 16:00. In program sunt incluse show-urile travestitilor de la Queens, prezentari de lenjerie intima, show-uri erotice de gen, inclusiv sado-maso. Titus intentiona sa-si prezinte acum primul sau film porno, intitulat "Cenusareasa", in care va fi protagonist, alaturi de Jasmine. Insa productia, in valoare de 10.000 de euro, nu e gata. In schimb, starul porno a primit o propunere, din partea unei televiziuni, de a realiza o emisiune erotica: "Din pacate, nu o pot si prezenta, deoarece nu mai stapanesc foarte bine limba romana. Poate doar daca as vorbi in germana, caci printre nemti stau de la varsta de 13 ani". (Simona Ecovoiu)

Nici n-a inceput, ca Eurovisionul declanseaza proteste

Doua din cele 40 de piese participante la concursul Eurovision din acest an sunt amenintate cu descalificarea pe motiv de plagiat. Potrivit criticilor muzicali bulgari, cantecul trupei Kaffe, "Lorrain", ar semana prea mult cu "Don’t Go", lansata de Ruslan Mainov in 2001. Mai mult, Slavi Trifonov, rivalul formatiei Kaffe, i-a acuzat pe producatorii acesteia ca ar fi platit 25.000 euro pentru cartele SIM si ar fi angajat oameni pentru a suna si a trimite SMS-uri pentru "Lorrain". Nici in Ucraina situatia nu e mai roz. European Broadcasting Union (EBU) va organiza o actiune de protest la Kiev cu privire la alegerea "imnului revolutiei portocalii" pentru a reprezenta tara gazda la concursul de pe 21 mai. EBU considera ca piesa "Razom nas bagato" a trupei Greenjolly este un remake dupa celebrul cantec revolutionar al anilor ’60 "Pueblo unido jamas sera vencido" ("Cei uniti nu vor fi niciodata invinsi"). Trupa Greenjolly a anuntat miercuri, intr-o conferinta de presa, ca este dispusa sa schimbe partial versurile "Razom nas bagato", pentru a nu fi descalificata pe motiv de plagiat. Mai bine sa se clarifice eventualele "asemanari" inainte de finala, decat sa se intample ca acum doi ani, cand melodia "Everyway that I Can", a castigatoarei Sertab, a fost acuzata ca e o copie dupa o piesa a lui Tarkan. (Dana Ciobanu)

Presedintele isi face suvita cadou de nunta

Presedintele Traian Basescu ar putea urma sfatul stilistilor si al propriilor fiice, de a-si taia suvita rebela care i-a dat atatea batai de cap chiar in timpul unor intalniri diplomatice la nivel inalt. Cea care l-ar fi convins este fata cea mica, Elena, care se pare ca va fi in curand mireasa. Tatal ei - presedintele Basescu - i-a promis cadou de nunta o cutiuta in care se va afla chiar suvita cu pricina. Ioana, cealalta fata a familiei Basescu, este si ea profrizer, argumentand ca tunsoarea zero este mult mai moderna.

PICANT

Daca tot face pauza la cantat, Andreea Antonescu a inceput sa scoata capul la evenimentele mondene. Nu a renuntat insa la lentilele de contact albastre, chiar daca moda a cam trecut. (S.E.)

Vizante, impreuna cu ceilalti membri ai "Fractiunii rebele" a grupului Voua, va avea propriul miniserial. Se pare ca postul national de televiziune va fi cel care le va gazdui sitcom-ul. (A.V.)
×
Subiecte în articol: antimonden