3 MARTIE 2005
Mandinga se spovedeste prin celular
Elena Gheorghe, solista trupei Mandinga, este, de fel, o femeie cu frica de Dumnezeu. Tatal sau, de profesie preot, a crescut-o ca la carte. Adica, dupa Biblie. Anii au trecut, Elena s-a mutat la
casa ei, impreuna cu sora sa, dar asta nu inseamna ca si-a luat lumea in cap, cum multi ar putea crede. Cand are probleme, Elena isi suna duhovnicul pe celular, pentru a se spovedi: "Asa stau lucrurile acum, ne spovedim si prin telefonul mobil. As fi putut sa-l am ca duhovnic pe tatal meu, dar am preferat un alt preot, e mai bine sa nu faca parte din familie. Ii telefonez adesea si el imi da sfaturi oriunde m-as afla", spune Elena de la Mandinga. In alta ordine de idei, trupa Mandinga este invitata, in luna martie, sa sustina un recital la un targ de calculatoare, ce va avea loc in Germania. (Simona Ecovoiu)
Leonard Miron va lucra ca insotitor de bord
Saptamana trecuta, la intoarcerea din Egipt, unde a petrecut o vacanta de vis, vedeta postului TVR 1, Leonard Miron, s-a trezit fara bagaje. Era obisnuit cu obiceiul ca valizele sa-i soseasca cu un alt avion, numai ca, de data asta, in Aeroportul Henri Coanda, angajatii au ridicat neputinciosi din umeri. N-a fost chip ca Leonard sa-si mai gaseasca hainele si cadourile pentru prieteni: "Am ajuns in tara fara nici o haina groasa si fara lenjerie intima. M-am dus la mama si am luat de prin sertare chilotii si sosetele, pe care le-am purtat in anii de liceu. S-ar putea sa fiu despagubit, dar sansele sunt minime". Si, ca un facut, pentru ca are nevoie de bani la Londra, unde isi sustine masteratul, Miron se va angaja ca insotitor de bord, pe o linie aeriana. (Simona Ecovoiu)
Contestatii la Eurovisionul moldovenilor
Finala nationala a concursului Eurovision din Republica Moldova, desfasurata la sfarsitul saptamanii trecute, la Chisinau, a fost una... cu cantec! Dupa o semifinala in care cei descalificati nu au facut valuri, deznodamantul finalei a generat contestatii si suparari, dupa modelul oferit de confratii romani. Unul dintre motive a fost acela ca rezultatele televotingului, care a contat in proportie de 50%, nu au fost anuntate public la finalul concursului. Liniile telefonice blocate pentru minute in sir au fost subiectul altor contestatii, in timp ce membrii formatiei Millenium au afirmat, a doua zi dupa concurs, ca, de fapt, liniile telefonice au fost deschise cu trei zile inainte de inceperea spectacolului si ca cei care au stiut si-au putut inregistra votul fara probleme. Cu scandalul la usa, Moldova si-a desemnat ca reprezentanti in concursul de la Kiev pe Zdob si Zdub, cu piesa "Boonika bate doba". (Dana Ciobanu)
Mitoseru a facut strip-tease de Martisor
La show-ul ce a avut loc la Sala Palatului, de 1 Martie, amfitrionul Mihai Mitoseru a urmat exemplul colegilor de scena si s-a dezbracat. De tot. Asa s-a facut ca spectatoarele l-au admirat in toata splendoarea, cum l-a facut muma-sa. Dansatorii au mimat actul sexual si, in lipsa de partenere, au luat din sala dudui, pe care le-au innebunit cu miscarile lascive. Unele s-au simtit bine, altele s-au intors cam sifonate la locurile lor. Am remarcat in sala femei gravide, cucoane trecute de varsta a doua. (Simona Ecovoiu)
Miss pe doua roti
Echipa uneia dintre putinele emisiuni de televiziune din Romania dedicate pasionatilor de motoare, "Doua roti" (TVR2), a pregatit un martisor special pentru motocicliste si iubitelor motociclistilor. Fetele sunt asteptate vineri, 4 februarie, de la ora 2:00, in Occident Club, la o petrecere care le va fi dedicata de la un cap la altul. Catalin Heson si Cristina Soloc, prezentatorii emisiunii, vor fi gazdele serii, din care nu lipsesc numere de strip-tease masculin, concursul "Miss pe doua roti", proiectii video si diverse concursuri cu premii. Pentru domnisoare, consumatia este din partea casei. (Dana Ciobanu)
Cream nu si-a luat masina din cauza gripei
Unul dintre cele mai arzatoare vise ale Claudiei Pavel (Cream) este pe cale de a deveni realitate. Tanara cantareata isi doreste de foarte multa vreme sa devina posesoarea unui automobil. Inca de saptamana trecuta, Cream voia sa-si achizitioneze o masina Peugeot, insa din cauza unui gripe rebele, care a tintuit-o in pat, frumoasa bruneta a fost nevoita sa mai astepte cateva zile. Cum interpreta are carnet de vreo doi ani, singurul lucru care-i lipsea pentru a deveni regina soselelor din Romania era un automobil. (Adrian Vaduva)
Emanuel ataca radiourile cu "Ye, ye, ye"
Dupa ce si-a rezolvat problemele personale, printre care si mutatul intr-un
apartament cu trei camere, situat in centrul nou al Bucurestiului, Emanuel, fostul solist al trupei Stigma, se intoarce la muzica. El va lansa, la jumatatea lunii aprilie, un nou album. Primul extras pe single de pe acest material discografic, "Ye, Ye, Ye", va fi promovat, incepand din aceasta luna, pe posturile nationale si locale de radio. Videoclipul piesei va fi si el lansat pe posturile muzicale de specialitate la sfarsitul lui martie. (Dana Ciobanu)
PICANT
Se pare ca
Oana Zavoranu, vedeta telenovelei "Numai iubirea", s-a hotarat sa aiba un sutien mai bine garnisit. Cu silicoane! (A.V.)
Adi de Vito a citit cartea "De ce iubim femeile", a lui Cartarescu. Azi, in emisiunea "Zi-le de la mine" (National TV), el va cita din carte. (S.E.)
Romica Tociu (Prima TV) si-a cumparat un Mercedes in valoare de 30.000 de euro. Masina a fost sfintita, pentru ca stapanul sa fie prosper. (S.E.)
Daniela Gyorfi va imbraca, o vreme, doar fustite stil gipsy. Ea a semnat, in acest sens, un contract cu designerul clujean Dorin Negrau. (S.E.)