x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Motivul pentru care Lisa Marie Presley a pierdut custodia fetelor sale

Motivul pentru care Lisa Marie Presley a pierdut custodia fetelor sale

17 Feb 2017   •   22:04
Motivul pentru care Lisa Marie Presley a pierdut custodia fetelor sale
Sursa foto: wikimedia.org

Perioadă sumbră pentru Lisa Marie Presley, fiica regelui rock 'n' roll-ului şi a Priscillei Presley. Gemenele ei de opt ani, Finley şi Harper, au fost plasate în grija serviciilor sociale, după ce ea a descoperit imagini "nepotrivite" în calculatorul viitorului ei fost soţ, informează vineri EFE şi voici.fr.

Când i-a spus ''da'' lui Michael Lockwood, al patrulea său soţ, Lisa Marie Presley nu şi-a imaginat că această uniune se va termina pe fondul suspiciunii de pedofilie. La zece ani după această căsătorie, singura fiică a lui Elvis Presley, a făcut o mărturie terifiantă despre "fotografii indecente" pe care le-ar fi găsit în calculatorul viitorului său fost soţ.

Separată din iunie 2016 de tatăl fiicelor ei, Finley şi Harper, de 8 ani, Lisa Marie Presley a spus instanţei că a fost "şocată", "consternată" şi "bolnavă" când a găsit fotografii şi clipuri video ce arată copii în situaţii "indecente", după cum au relatat Daily Mail.

Ea ar fi contactat imediat poliţia, care i-ar fi percheziţionat casa şi ar fi găsit foarte multe dispozitive capabile să stocheze astfel de imagini. Cu toate acestea, încă nu au fost analizate toate de către poliţie.Potrivit declaraţiei făcute de Lisa Marie Presley, ea are temeri serioase că poliţia a găsit şi alte documente care îl implică pe fostul său partener.

Lisa Marie Presley, în vârstă de 49 de ani, a mai fost căsătorită în trecut cu muzicianul Danny Keough, cântăreţul Michael Jackson şi actorul Nicolas Cage.AGERPRES

×
Subiecte în articol: Lisa Marie Presley custodie fete